VIDEO | Buzoianul Daniel Jinga, invitație la „Fantoma de la operă”

De la premiera sa din 1986 până în clipa de faţă, un show muzical a fost văzut și aplaudat de aproape 150 milioane de spectatori din toate părţile lumii! Este vorba despre „Fantoma de la Operă” al lui Andrew Lloyd Webber, ce va avea premiera pe 31 martie, la Opera Naţională Bucureşti, într-o versiune nouă, pusă în scenă de Răzvan Ioan Dincă, fost director al teatrului buzoian. Cu Adrian Nour în rolul Fantomei şi cu Irina Baianţ în cel al Christinei Daaé, musicalul va avea decoruri şi costume fastuoase create de reputatul designer irlandez Gary McCann.
Potrivit interviului acordat în zilesinopti.ro de buzoianul Daniel Jinga, sub bagheta căruia se va desfășura show-ul, dincolo de experienţa şi talentul confirmat al protagoniştilor, spectacolul are caracter de must-see prin faptul că este unul dintre relativ puţinele din istoria acestui musical care nu se constituie într-o replică sau adaptare a celui care încă se joacă pe Broadway şi în West End, ci este o producţie originală ca abordare artistică, prezentată cu acordul Really Useful Group, compania fondată de A.L. Webber, ce deţine controlul creativ asupra Fantomei.
Dată fiind anvergura producției impunătoare, care necesită multe resurse umane și materiale pentru a putea fi pusă în scenă, buzoianul a spus că dorește mai nou ca, prin ceea ce organizează, să se lărgească aria de spectatori care vin la Operă, prin atragerea unor noi categorii de public.
„Nu vrem să ne închidem într-un turn de fildeș, făcând lucruri doar pentru audienţa noastră fidelă. Vrem ca opera să devină o atracţie firească pentru cât mai mulţi oameni, iar pentru asta e nevoie să educăm publicul, să-l iniţiem. Şi orice iniţiere se face pornind de la ceea ce este cunoscut şi accesibil, abia apoi mergând către forme şi conţinuturi mai sofisticate, mai provocatoare şi mai înalte. De aceea, muzica crossover, popul, rockul simfonic, evenimentele conexe, dar mai ales musicalul reprezintă cea mai bună alegere pentru a trezi curiozitatea celor care nu fac parte din publicul consacrat al Operei şi, mai ales, pentru a stârni apetitul noii generaţii. Dacă educaţia nu este seducătoare, dacă nu trezeşte curiozitatea, riscă să cadă în instrucţie militară sau în snobism. Or, noi aici, la Operă, ne propunem să facem educaţie prin cultură”, a declarat Daniel Jinga.
Acesta a mai spus în interviul de promovare a spectacolului despre capcana ca „Fantoma de la Operă” să fie perceput drept duhul care bântuie instituțiile de spectacole, stafia plafonării, a rigidității, a autosuficienței: „Poate fi fundătura în care poate uneori să ajungă un gen consacrat, cu o tradiție de sute de ani. <Fantoma de la Operă> este și o producţie care, din perspectiva costurilor, se află printre primele trei locuri la nivel mondial. E un titlu scump, care necesită atât resurse financiare mari, cât și resurse de timp, resurse umane. Însă nu m-a speriat acest lucru. Se spune că dacă poți face ceva la New York, poți să o faci oriunde. Eu aș spune că dacă poți să faci <Fantoma de la Operă>, poți să faci orice. Cu siguranță vom avea sold-out și va fi bine privită de public, va fi felul nostru de a ne exorciza limitele şi de a ţine departe duhul autosuficienţei. Sper că <Fantoma de la Operă> va avea o viață lungă la Opera Națională!”, a mai punctat buzoianul.
*
Daniel Nicolae Jinga (n. 11 ianuarie 1978, Buzău) este Maestru de Cor al Operei Naționale din București și dirijor principal al Orchestrei Simfonice Muntenia din Târgoviște. A avut ca profesori de dirijat sau mentori pe Marin Constantin, Petre Crăciun, Stelian Olariu, Dan Mihai Goia, Valentin Gruescu, Sharon Hansen și Erwin Ortner.
S-a afirmat ca dirijor secund al Corului de Cameră „Madrigal” și dirijor fondator al Corului de cameră „Accoustic”, cu care abordează o paletă repertorială complexă: muzică sacră, prelucrări folclorice, renaștere europeană, muzică contemporană și muzică de teatru și film, colaborând cu regizori precum Alexandru Tocilescu, Alexandru Darie, Alexander Hausvater, Alexandru Dabija.
Este inițiator și dirijor al unor proiecte pop-rock simfonic sau „mainstream” ce i-au avut ca protagoniști pe Vlad Miriță, Phoenix, Iris, Smiley, Marius Moga, Gheorghe Zamfir, Angela Gheorghiu, Valentina Naforniță, Teodor Ilincăi, Felicia Filip, Irina Iordăchescu, Maria Jinga, Iordache Basalic, Ana Cebotari, Irina Baianț, Corul „Song” și mulți alții.
Alături de Orchestra Metropolitană București și Orchestra Simfonică „Muntenia” a realizat discul „Rapsodiem”, care cuprinde cele două rapsodii enesciene și suita „Valurile Dunării”, compusă de Iosif Ivanovici.
Ulterior, s-a apropiat de genul musical, colaborând ca dirijor cu Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, pentru spectacolele „Romeo și Julieta” și „Dolce Vita”, și ca preparator muzical și dirijor al spectacolului „My Fair Lady, produs și regizat de Razvan Dincă.
În calitate de maestru de cor al Corului Operei Naționale din București, a pregătit premierele spectacolelor „O scrisoare pierdută”, „Don Giovanni”, „Cosi fan tutte”, „Bărbierul din Sevilla”, „Lucia di Lammermoor” și are în portofoliu cele peste 25 de titluri de operă din repertoriul curent al Operei Naționale din București.
Daniel Jinga a început studiul viorii la vârsta de 5 ani la Școala Populară de Artă Buzău. În paralel, a făcut parte din Ansamblul folcloric „Izvorașul” al Casei Pionierilor și Șoimilor Patriei din Buzău, mai întâi ca violonist, și apoi ca solist vocal. Începând cu clasa a V-a, urmează cursurile Școlii de Muzică Buzău. Treptat, se simte atras de muzica vocală și decide să urmeze Seminarul Teologic Liceal din Buzău. În anul al V-lea se transferă la București, absolvind liceul în Capitală. Urmează apoi cursurile Universității Naționale de Muzică din București. În timpul facultății, cântă în cele mai importante coruri bucureștene („Madrigal”, „Preludiu”, „Te Deum Laudamus”, „Kontakion”, „Musica Selecta”, „Da Capo”, Corul Filarmonicii „George Enescu). Experiența corală acumulată în acești ani îi va folosi mai târziu în activitatea dirijorală și îl va determina să înființeze Corul de Cameră „Accoustic”, alături de colegii săi de generație. Legăturile cu folclorul autentic și muzica sacră îi vor marca primele decizii repertoriale.

Marin Constantin îl numește în anul 2003 dirijor secund al Corului Național de Cameră „Madrigal”, legitimându-i astfel, de facto, calitățile dirijorale. Din dorința de a se exprima artistic într-o manieră autentică, părăsește emblematicul „Madrigal” și înființează Corul de Cameră „Accoustic”, împreună cu cei mai valoroși colegi ai generației sale. Corul „Accoustic” își construiește în scurt timp o identitate repertorială nouă și o sonoritate proprie, la acest lucru contribuind colaborările cu lumea teatrului, concertele și imprimările de muzică contemporană, realizate în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Căsătoria cu mezzosoprana Maria Jinga și prietenia cu tenorul Vlad Miriță i-au trezit tânărului dirijor Daniel Jinga curiozitatea și apetitul pentru muzica de operă. Începe să își selecteze din ce în ce mai riguros vocile cu care colaborează. E perioada în care prin corul „Accoustic” se perindă voci care aveau să urmeze o stralucită carieră națională și internațională. Printre aceștia se numără Teodor Ilincăi, Valentina Naforniță, Ion Dimieru, Iustinian Zetea, Veronica Anușca, Oana Șerban, Elisabeta Marin, Irina Baianț, Marian Someșan, Constantin Rudolf Cocriș, Roxana Constantinescu, Antonela Barnat și, bineînțeles, Maria Jinga.
În anul 2009 debutează la pupitrul Orchestrei Simfonice București în cadrul spectacolelor-eveniment „Ascultă, Simte, DescOperă”, alături de tenorul Vlad Miriță. Acesta este începutul unui lung șir de spectacole-eveniment pe care le va face în săli importante sau în aer liber, alături de vedete din toate genurile muzicale, preferând pentru o perioadă proiectele pop-rock simfonic, spațiile neconvenționale și zona experimentală a manifestărilor muzical-artistice.
Anul 2012 îi aduce o liniștire a activității și o cristalizare a aspirațiilor dirijorale. Câștigă concursul organizat de Opera Națională din București pentru postul de Maestru de cor și începe o frumoasă ucenicie și activitate dirijorală alături de legendarul Stelian Olariu. În egală măsură cu Marin Constantin, acesta avea să traseze o ultimă tușă asupra personalității dirijorale în formare a încă tânărului Daniel Jinga. Va învăța aici meseria de „Maestru de cor”, va asista și va pregăti el însuși premiere puse în scenă de Opera Națională București.
În paralel continuă să colaboreze ca dirijor cu o multitudine de orchestre din București sau din țară. Se apropie de genul musical și debutează la pupitrul Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian”. Concertează la Ateneul Român, Sala Radio, Sala Palatului, Palatul Patriarhiei etc., spectacolele sale eveniment devenind tot mai cunoscute și apreciate.
Din iulie 2022, Daniel Jinga este director cu concurs al Operei Naționale București.



