Monden

VIDEO | Bonus de 100 de puncte pentru WRS și Emilian la „Te cunosc de undeva!”

La „Te cunosc de undeva!” a fost o nouă gală care i-a purtat pe telespectatori prin toate stările cu transformările de excepție ale celor opt echipe. Vedetele au dat tot ce au avut mai bun pentru momentele pe care le-au adus pe scena transforming show-ului de la Antena 1, iar spectacolul a fost, ca de fiecare dată, la superlativ. Cu toate acestea, bonusul de 100 de puncte a fost acordat pentru prima dată în acest sezon și astfel au fost aleși câștigătorii acestei ediții, difuzate chiar în sâmbăta dinaintea Paștelui.

Cel care a avut plăcerea să ofere bonusul de 100 de puncte a fost  Mihai Petre, care s-a arătat foarte impresionat de transformarea buzoianului WRS și a lui Emilian în Dalida. Apariția lor senzuală, deși erau costumați în travesti și detaliile din referință fidel redate, l-au impresionat pe noul jurat. El nu a stat prea mult pe gânduri și le-a oferit bonusul de 100 de puncte, întorcând astfel clasamentul. „Ce faci contează. Gestul. Cum îl faci, contează și mai mult, dacă reușești să te apropi de acea referință și de ce îl faci. Asta mă emoționează. Dacă înțelegi intenția și adevărul dincolo de gest, reușești să creezi un pachet complet”, și-a explicat Mihai Petre alegerea, felicitându-i pe amândoi pentru emoțiile transmise.

Transforming show-ul „Te cunosc de undeva!”, aflat la ediția cu numărul 19, vine cu o abordare cu totul şi cu totul nouă și cu o mulțime de surprize. Opt cupluri de artişti în mare formă au spus „Da” magistralului show al transformărilor și promit un spectacol în mare formă. Astfel, CRBL şi Radu Ţibulcă, Nicole Cherry şi Juno, Anca Ţurcaşiu şi Jean Gavril, Damian Drăghici şi buzoianca Cristina Stroe, ADDA şi Radu Bucălae, Amna şi Misha, Codruţa Filip şi Valentin Sanfira, precum şi buzoianul Wrs şi Emilian sunt cei pe care ruleta personajelor îi va trece prin tot felul de emoţii de-a lungul întregului sezon, în fiecare sâmbătă de la ora 20.00 pe Antena 1 și AntenaPLAY.

O nouă surpriză apare și în sistemul de acordare a premiilor. Începând din acest sezon, publicul de acasă îşi va putea vota săptămânal echipa favorită în aplicaţia Antena 1 sau pe vot.a1.ro. Echipa care acumulează cele mai multe voturi de-a lungul întregului sezon va primi Premiul de Popularitate, în Marea Finală, iar WRS și Emi sunt printre preferați până acum.

Articole similare