VIDEO / Bianca Mihai a părăsit „Vocea României” cu sufletul împăcat
Se declară fericită că și-a redescoperit dragostea pentru muzică

După zeci de întoarceri de scaune în audițiile pe nevăzute și dueluri muzicale, atât în etapa Confruntărilor, cât și în Knockout-uri, 16 concurenți au urcat pe scenă în prima ediție live de la „Vocea României 2025”.
Spectacolul a fost complet: prestații uimitoare, voci și mai bine antrenate, prezențe scenice imposibil de uitat, totul pentru a primi votul publicului și de a ajunge cu un pas mai aproape de marele trofeu.
În echipa Theo Rose & Horia Brenciu interpretările au început cu Denisa Cramba, concurenta votată de public după etapa Knockout-urilor, și a continuat cu Eva Nicolescu și cu Bianca Mihai.
Buzoianca a declarat cu sinceritate că suferă de sindromul impostorului și că nu credea că va ajunge până în această etapă a show-ului. Cu toate acestea, cu fiecare moment de pe scenă, tânăra a dobândit încredere în propriile forțe și a dezvoltat o relație mai puternică cu muzica. În acest capitol al sezonului, Bianca poate spune că este sigură pe ea și pregătită să îmbrățișeze cu adevărat o carieră artistică. În live-urile de la Vocea României, a vrăjit audiența cu „Șaraiman”.
„Foarte frumoasă toată propunerea echipei Theo & Horia. Ne-a trecut prin toate stările, prin toate emoțiile. Îmi place foarte tare Bianca, îmi place de mult de ea. Are un lipici la public fantastic. Îți stă foarte bine pe scenă! Ai un foc înăuntru pe care trebuie să-l lași să ardă. Locul tău este pe scenă, sper să urmezi calea asta și să ai succes!”, a spus Smiley după prestația artistei din Buzău.
Din păcate, semifinaliștii din echipa Theo Rose & Horia Brenciu au fost Eva Nicolescu și Paul Ananie, Bianca Mihai și Denisa Cramba părăsind competiția.



