Economic

VIDEO / A7: Se apropie momentul unei noi inaugurări

Un tronson din autostrada A7 va fi gata la final de lună, iar odată cu deschiderea traficului șoferii vor putea circula neîntrerupt pe 145 de kilometri din Autostrada Moldovei până la Focșani.

Tronsonul 3 din A7 Ploiești – Buzău va fi deschis traficului la finalul lunii noiembrie, așa cum prevede termenul oficial, au confirmat pentru HotNews reprezentanții Companiei de Drumuri. Tronsonul măsoară 13,9 kilometri și este construit de o asociere de firme din Turcia, Nurol (Lider) – Makyol. Este, de altfel, singurul lot din cele 14 tronsoane deschise sau aflate în lucru pe Autostrada A7 care este realizat de constructori din Turcia.

Odată deschis traficului, șoferii vor putea circula neîntrerupt pe aproape 145 de kilometri din autostrada A7, de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la nord de Focșani.

„Între 27 și 30 noiembrie, așa estimăm”

„Intenționăm să deschidem traficul între 27 și 30 noiembrie, ține și de vreme. Noi așa estimăm, că se va putea circula pe Lotul 3, și implicit pe autostradă de la București și până la Focșani, de la final de noiembrie”, a declarat pentru HotNews Alin Șerbănescu, reprezentantul CNAIR.

Mai departe pe A7, sperăm să deschidem de la Focșani la Adjud până de Crăciun. Va depinde mult de vreme, dar cred că vom reuși”, a mai spus reprezentantul Companiei de Drumuri.

A7 Ploiești – Buzău, Lotul 3 (Pietrosu – Buzău)

  • Constructor: Nurol Inşaat Ve Ticaret A.S. (lider) – Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.S
  • Lungime: 13,9 km
  • Valoare: 1,1 miliarde de lei (fără TVA)
  • Contract semnat: 22 noiembrie 2023
  • Lucrări începute: martie 2024 (termen de execuție 20 de luni)
  • Termen de finalizare: noiembrie 2025
  • Stadiu la zi (noiembrie 2025): 87 la sută

„Coloana vertebrală” a Moldovei

Autostrada „Moldovei” A7 este o șosea de mare viteză de aproape 450 de km de la Ploiești la Siret, granița cu Ucraina. Autostrada A7 se află în diferite stadii de implementare: 120 km în folosință, 215 kilometri în lucru și aproape 115 km în licitație, din totalul de circa 450 km Ploiești – Siret.

I se mai spune și „coloana vertebrală” a infrastructurii rutiere pentru Moldova pentru că străbate regiunea de la Nord la Sud, legând-o cu Muntenia și urmând să preia tot traficul greu și de tranzit de pe DN2 (E85), unul dintre cele mai aglomerate și periculoase drumuri naționale din țară.

Din sectorul A7 Ploiești (A3/Dumbrava) – Buzău, până în prezent s-au deschis traficului aproape 50 de kilometri aferenți primelor două loturi, în timp ce lotul 3 de aproape 14 km va fi deschis la final de noiembrie. Mai departe, de la Buzău spre Nord se circulă pe autostradă pe aproape 87 de kilometri până la nord de Focșani.

De la Focșani spre Bacău sunt așteptate spre deschidere în acest an măcar încă două alte tronsoane, în timp ce ultimul tronson spre Bacău și alte trei tronsoane de la Bacău la Pașcani sunt programate spre finalizare, cu întârziere, abia la anul.

Din cele 14 loturi contractate până acum pe A7, 11 sunt semnate cu UMB (cinci tronsoane finalizate), toate în regiunea Moldovei.  Alte două tronsoane, de la Pașcani la Suceava, sunt atribuite către UMB, dar contractele încă nu au fost semnate. Practic, de la Buzău până la Pașcani și mai departe spre Suceava, toată A7 este sau va fi construită de companiile care țin de UMB-ul lui Dorinel Umbrărescu.

Articole similare