Până la alegerile parlamentare anticipate au rămas 10 zile, dar sunt convins că mulți dintre noi încă nu știu cum să voteze, ca la 12 iulie să nu ne fie rușine de ceea ce am făcut și să nu regretăm alegerea făcută. Nu știu ce ziceți Dumneavoastră, dar în acești peste 30 de ani de independență eu mai mereu am votat borta covrigului (am în vedere alegerile parlamentare și locale, deoarece cele prezidențiale sunt altceva), fiindcă partidele preferate de mine sau se înecau la mal, sau făceau alianțe post-electorale cu cine nu trebuie, sau se destrămau odată ajunse în legislativ, sau nici măcar nu treceau pragul electoral (au fost și astfel de cazuri). Și când zic acestea nu înseamnă că sunt prea pretențios în materie de principii și valori și că exagerez cumva — chipurile, dacă nu mai ai acum din cine alege… Păi, tocmai aici și este buba! Prea am din cine alege, dar… ce folos, dacă am și eu un vot și nu știu cui să-l dau ca pe urmă să nu-mi mușc coatele.
Bunăoară, fiind un alegător care votează strict din punct de vedere geopolitic (celelalte viziuni, programe, strategii și tactici chiar nu mă interesează, pentru că îmi dau seama că este vorba de o simplă beletristică — cine este nebunul care să promită lucruri rele în campanie?), acum am cel puțin 2-3 oferte serioase care îmi dau bătăi de cap. De altfel, parcă văd cum cineva sucește cu degetul arătător la tâmplă și exclamă: „Alo, domnule, pe ce lume trăiești! Nu vezi sondajele și nu vezi din ce parte bate vântul?”. Ba da, văd, dar… nu înțeleg prea multe și o să explic de ce, fără a pretinde la adevăr în ultimă instanță. Or, considerați cele scrise mai jos drept niște gânduri/opinii spuse cu voce tare.
Din start vreau să clarific un lucru: despre stânga politică — nimic, cu excepția satisfacției că Congresul Civic al lui Tcaciuc/Muntean merită o bere pentru faptul că o să ia voturi de la PCRM/PSRM/Șor/Usatâi și o să mărească scorul PAS-ului. De cealaltă parte, pe dreapta noastră iubită, îți rupi gâtul, nu alta. Deși pare că lucrurile sunt clare și că Partidul Acțiune și Solidaritate, care întruchipează schimbarea și viitorul, are toate șansele să ocupe primul loc în această confruntare cu trecutul, lucrurile nu sunt simple — primul loc nu înseamnă și victoria! Or, pentru a obține victoria mult râvnită sunt două posibilități, în opinia mea: unu — PAS-ul să facă alianță post-electorală cu un partid care împărtășește necondiționat valorile europene și doi — PAS-ul să facă alianță electorală cu un partid/partide care va/vor pune condiții drastice și deloc acceptabile de mai multă lume. În primul caz, cine naiba știe care din cele trei formațiuni (PPDA, AUR, PUN) are șanse mai mari și merită trasă de urechi sau împinsă în parlament, pentru ca PAS-ul să nu fie la cheremul unor oportuniști și cameleoni de serviciu? În care cuib, mama mă-sii, să depui ouă la clocit ca acestea să nască deputați normali, dar nu monștri? În astfel de cazuri, cineva consideră, poate, că merită să tragem cu ochiul la sondajele de opinie care, chipurile, au o marjă de eroare acceptabilă. Oare? Personal cred că multe sondaje sunt manipulatorii și au puțin sau nimic cu realitatea. Pe unde mai pui că și orice partid care se stimează face sondaje interne și, dacă e să crezi lor, fiecare are șanse să acceadă în parlament. Și nu așa, pur și simplu, dar masiv. Și fiecare are dreptul la adevărul său. Nu de alta, dar din punct de vedere al componențelor, toate cele trei formațiuni au în liste oameni care ne merită cu prisosință votul și care nu și-au găsit loc în cuibarul PAS-ului, dar orgoliul bolnav și ambițiile nejustificate ale unor politicieni nu au permis ca Iurie Reniță, Alexandru Arseni, Igor Munteanu, Liviu Vovc, Dorin Chirtoacă… să fie înhămați la aceeași căruță. În al doilea caz, în postura de alegător nu mi-aș dori ca PAS-ul să meargă la compromis cu Blocul Renato Usatâi, să zicem, care va negocia până la sânge unele funcții strategice sau, Doamne ferește, să se creeze cumva o alianță largă post-electorală, „de salvare națională”, în numele „liniștii și păcii”, despre care vorbesc unii comentatori și analiști politici. Acesta chiar ar însemna sfârșitul sfârșitului.
Așadar, cu doar câteva zile înainte de alegeri pentru multă lume este clar că… nimic nu este clar. Așteptările mele că cineva de pe dreapta va analiza situația creată și se va retrage din cursă în folosul altcuiva și vom avea în parlament, alături de PAS, încă o fracțiune dătătoare de speranță au rămas la nivelul viselor spulberate. Pe de altă parte, parcă din punct de vedere cantitativ totul este mai mult decât frumos și democratic — tocmai 1791 de pretendenți la un fotoliu de deputat!, dar când te gândești ce ar putea să se întâmple după 11 iulie și, mai cu seamă, când îți dai seama în ce condiții ar putea să lucreze președinta Maia Sandu după aceste alegeri, cel puțin te strânge în spate și cel mult te face să apuci câmpii…
Dumneavoastră ce ziceți?
