Actualitate

Vești bune pentru fermieri

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat că a eliminat plafonul pentru depunerea cererilor de finanțare prin submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Astfel, conform unui comunicat, solicitanții pot depune cereri de finanțare online pe www.afir.info, conform precizărilor Ghidului solicitantului și anexelor aferente, până la data limită de 16 decembrie 2022.

Totodată, AFIR reamintește că alocarea financiară stabilită inițial pentru această sesiune a submăsurii 17.1 este de 15,26 milioane de euro și a fost suplimentată cu disponibilul rezultat în urma finalizării celei de-a treia sesiuni de depunere, respectiv cu suma de 1,31 milioane de euro, existând în continuare posibilitatea realocării altor fonduri din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.

„Până la această dată, AFIR a primit 3.957 de cereri de finanțare în valoare de 17,2 milioane de euro. Este un interes firesc foarte mare și este evident că fermierii înțeleg că pot găsi la AFIR sprijinul necesar pentru obținerea finanțării. În continuare, în această sesiune pot fi depuse, până la data limită a sesiunii, cereri de finanțare aferente sectorului vegetal, pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2021 și culturile de primăvară aferente anului 2022, precum și pentru cererile de finanțare aferente sectorului zootehnic, pentru polițele încheiate în anul 2022”, a precizat Dorin Opreanu, Directorul general al AFIR.

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier, care este solicitantul finanțării.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker