Administrație

Verneşti: Peste 200 de gospodării vor fi branşate la reţeaua de gaze naturale

Primarul comunei Verneşti, Daniel Năstase, anunţă că sunt deschise lucrările în trei şantiere, pentru extinderi la reţeaua de gaze naturale şi că cel târziu din toamna acestui an peste 200 de gospodării vor putea fi branşate la sistemul de distribuţie.

Locuitorii satelor Mierea, Cârlomăneşti şi Nişcov sunt destinatarii unei astfel de informaţii, speranţa lor în îmbunătăţirea condiţiilor din viaţa de zi cu zi fiind aproape de a fi împlinită. Se apreciază că şantierele din Mierea şi Nişcov vor avea o acoperire mai mare, iar în ce priveşte dificultatea execuţiilor în teren, în satul Cârlomăneşti şi în anumite zone în Mierea ar putea fi înregistrate disfuncţionalităţi în ce priveşte asigurarea ritmului lucrărilor. „Dacă lucrurile se vor desfăşura aşa cum sunt programate”, spune primarul comunei Verneşti, Daniel Năstase, „gospodăriile din satele Nişcov şi Cârlomăneşti ar putea fi racordate la sistem chiar în toamna acestui an. De asemenea, acest proiect va include şi satul Cândeşti, dar în acea locaţie şantierul va fi deschis anul viitor”.

Noua investiţie atrasă de administraţia verneşteană are finanţarea asigurată prin Programul Naţional „Anghel Saligny”, dar un procent important în ce priveşte costurile neeligibile în proiect va fi asigurat de la bugetul local. „Poate mai dificilă decât organizarea şi funcţionarea şantierului de lucru”, spune primarul Năstase, „a fost lupta cu birocraţia, la nivel central – ministere şi agenţii, care a însemnat o mare provocare pentru echipa Primăriei Verneşti, angajată în implementarea acestui proiect!”.

Dincolo de preocupările imediate cu organizarea lucrărilor pentru extinderea sistemului local pentru distribuţia gazelor naturale la gospodăriile cetăţenilor, primarul Daniel Năstase consideră că o astfel de investiţie va avea şi un alt efect pozitiv, expunerea vizând zona pieţei imobiliare. Unitatea administrativ-teritorială Verneşti este una dintre comunele mari din judeţul Buzău, care dispune de zone propice dezvoltării pe zona edilitar-urbanistică, terenurile fiind aproape în exclusivitate în proprietate particulară. Cu o astfel de perspectivă, în condiţiile în care administraţia locală adaugă pe lista serviciilor şi alimentarea cu gaze naturale, profiturile care ar urma să se înregistreze de partea proprietarilor de terenuri ar avea afecte pozitive şi la nivelul bugetului local, urmare a implementării de proiecte imobiliare, respectiv cartiere rezidenţiale şi case particulare.   ˝

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker