Comemorare/Valerică Stan, buzoianul care imediat ce a fost numit director și-a desființat biroul

Dragoș STAN

„Remember when you were young, you shone like the sun / Shine on you crazy diamond / Now there’s a look in your eyes, like black holes in the sky / Shine on you crazy diamond”

*

Ar fi împlinit 70. De fapt, anul acesta vor fi 6 ani fără el.

Valerică Stan se naște, la 29 iulie 1950, într-un sat din Bărăgan (satul Gomoești, comuna Costești), fiind poate cea mai importantă perso­nalitate a artei instrumentale din județul Buzău. Astrele nu au părut prea darnice cu el la prima vedere.

Ajunge la Liceul de muzică din Brașov, muncește ca un salahor și reușește să intre la Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Câștigă mai multe premii și distincții naționale și internaționale:

• 1971 – Laureat național la prima ediție a Festivalului Național al Institutelor de Artă

– Locul III la Festivalul “Primăvara Studențească”

• 1972 – Locul I la Festivalul “Primăvara Studențească”
• 1973 – Premiul Orfeu pentru cel mai bun instrumentist din Conservator

– Laureat la Festivalului National al Institutelor de Artă

• 1974 – Mențiune la Pri­măvara Pragheză.

Reprezintă România la sărbătoarea Centenarului Conservatorului „Franz Liszt” din Weimar. Tot atunci are recitaluri la Erfurt și Eisenach (Radio Leipzig îl imprimă și îi și plătește 50 de dolari). Din anul III de facultate este angajat prin concurs la Filarmonica de Stat Cluj-Napoca (actualmente Transilvania). Împreună cu Filarmonica face turnee în Franța, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Germania.

Termină Conservatorul cu nota 10, ajunge asistent universitar, pleacă de la Filarmonică în 1977, după un schimb de replici mai dur cu directorul filarmonicii, un tovarăș politruc sfertodoct. Se retrage la Buzău, cu gândul să plece definitiv din țară.

Se angajează la Școala Populară de Artă, unde va activa până în 1984.

Între 1978 și 1984 pri­mește contracte din Ven­e­zuela (Caracas, 3.000 dolari) și Italia (Ancona, 5.000 dolari) dar Securitatea i le trimite cu întârziere, tocmai să nu ajungă.

Între 1984 și 1989, este angajat la Consiliul Județean al Sindicatelor, în funcția de metodist.

Între 1990 și 1992, este director al Centrului Județean al Creației Populare. Primul lucru pe care îl face este să-și desființeze biroul de director. Organizează expoziții cu vânzare pentru meșterii populari din județ, pune bazele Festivalului de Muzică Ușoară „Mihaela Run­ceanu”.

După 1992 este profesor de flaut și muzică de cameră la Liceul de Arte „Margareta Sterian” din Buzău. Obține rezultate remarcabile cu elevii săi Ștefan Munteanu și Irina Păduraru la olimpiadele naționale. În 1995 pune bazele grupului cameral „Ars Magna”, care va avea o activitate neîntreruptă de aproape două decenii și un total al concertelor, în diferitele formule pe care le-a avut de-a lungul timpului, de peste 1.000.

Între 1997 și 1999, a colaborat cu Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești.

Târgul Buzăului a fost mult prea mic și ignorant în ceea ce îl privește, așa că, plictisit și sătul de atâta obscu­rantism, se hotărăște să plece, în noaptea de 4 spre 5 noiembrie 2014, spre alte zări.

Ar fi împlinit 70.  „Shine on you crazy diamond!”.