Sănătate

UPU Buzău, la un pas de inaugurare

Se apropie momentul inaugurării noii Unități de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean. Clădirea nou construită printr-o investiție de peste 5 milioane de euro, este utilată cu aparatură medicală de ultimă generație și dotări de înaltă calitate.

Potrivit unui anunț recent al președintelui în funcție al Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, clădirea este finalizată în proporție de sută la sută. Deși data exactă a deschiderii nu a fost încă stabilită, este sigur că noua UPU va fi inaugurată în această vară. Aparatura medicală și mobilierul au fost deja achiziționate și instalate în saloane, iar în prezent se desfășoară ultimele demersuri pentru obținerea documentației necesare funcționării. Extinderea Unității de Primiri Urgențe a implicat construirea unui nou corp de clădire, cu subsol și parter, paralel cu actualul imobil. Suprafața totală a fost extinsă la peste 1.000 de metri pătrați la parter și aproape 1.000 de metri pătrați la subsol, unde a fost amenajată o parcare de 800 de metri pătrați.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 2022, iar șantierul s-a organizat rapid. Cu toate acestea, au apărut mai multe probleme pe parcurs, astfel că termenul inițial de finalizare, 31 decembrie 2023, nu a putut fi respectat. Actuala secție și noua clădire vor comunica printr-un culoar de legătură, iar reprezentanții spitalului sunt încrezători că noua UPU va fi suficient de încăpătoare pentru numărul mare de prezentări, mai ales că tot aici va funcționa și Unitatea de Primiri Urgențe-Pediatrie.

Investiția totală pentru acest proiect depășește 25 de milioane de lei, finanțată în mare parte din fonduri europene, la care Consiliul Județean Buzău a adăugat contribuții din bugetul propriu. După inaugurare, unitatea va fi considerată cea mai modernă Unitate de Primiri Urgențe din regiune.

Articole similare