Unii trag la play-off, alții trag să moară

Situație diametral opusă după 11 etape scurse, pentru cele două echipe buzoiene care activează în Liga a III-a.
CSM Râmnicu Sărat păstrează șanse bune de a prinde play-off-ul, fiind clasată pe locul al 5-lea, cu 16 puncte, destul de puține în economia unei serii lipsite anul acesta de nume rezonante. „Olimpia” începuse ca din trombă, cu o victorie împotriva celor de la Aerostar, însă a înregistrat un parcurs destul de sinos apoi, pierzând puncte inclusiv cu ultimele două clasate, Dacia Unirea și Limpeziș. În schimb, râmnicenii i-au „nășit” pe teren propriu pe cei de la Braniștea, liderul seriei alături de Aerostar. La CSM inconstanța rezidă și din cauza pierderii unor jucători precum Matei Constantinescu, transferat în vară la Metalul.
Sâmbătă, CSM va juca în deplasare pe un alt teren unde se câștigă extrem de greu, la Liești. În comuna gălățeană a avut probleme inclusiv Metalul, în sezoanele când activa în aceeași serie a II-a. Sporting din localitate țintește de asemenea un loc fruntaș, fiind a treia în clasament, cu 23 de puncte, la numai unul distanță de lidera Braniștea.
Dacă Olimpia are șanse reale de a prinde play-off-ul, Limpeziș și-a intrat din nou în rolul cenușăresei seriei. După scandalul din meciul cu Adjud, singura echipă de la sat a Ligii a III-a este la cota 0, după ce a fost depunctată de Federația Română de Fotbal. Distanța între Limpeziș și penultima clasată, Dacia Unirea, este aproape imposibil de remontat, de opt puncte. Cei din Movila Banului vor juca pe teren propriu sâmbătă, cu KSE Târgu Secuiesc, o echipă care activează în premieră în această serie a II-A. În tur, „secuii” s-au impus fără drept de apel, 5 la 2, fiind favoriți inclusiv pentru partida din weekend. Sezonul regular urmează să se încheie în martie, după o pauză de iarnă care va ține aproape trei luni, întrucât ultimele meciuri se vor disputa pe 7 decembrie. Până atunci, cele două echipe buzoiene mai au câte trei partide de jucat.



