Actualitate

Unde se vor afla jandarmii buzoieni de Paște

Jandarmii se vor afla în noaptea de Paști  în zona Catedralei Arhiepiscopale „Înălțarea Domnului”. Ei vor fi prezenți împreună cu celelalte forțe angrenate în asigurarea măsurilor de ordine și liniște publică.  Împreună cu Jandarmi Mobile Ploiești, jandarmii buzoieni vor asigura ordinea publică în zonele unde vor avea loc slujbe religioase ce presupun mari aglomerări de persoane, astfel încât acestea să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toți participanții.

Ce recomandări au pentru buzoieni

„Le recomandăm persoanelor ce vor lua parte la manifestările organizate în această săptămână să adopte un comportament civilizat, iar dacă sunt însoțiți de copii, să îi supravegheze permanent, să acorde o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine și să solicite sprijin în cazul în care sunt victime sau martorii unor fapte de natură antisocială”, transmit jandarmii buzoieni.

Este deja o tradiție ca un număr mare de buzoieni să aleagă să petreacă ziua de Paște în zonele de agrement ale județului nostru, astfel că efective de jandarmi vor patrula constant în următoarea perioadă în zona Haleș – Ciolanu, pe raza stațiunii Sărata Monteoru, precum și în principalele zone turistice. Acolo se vor afla și jandarmii montani. Prezența lor  va avea rol preventiv, atât pentru informarea și îndrumarea turiștilor, cât și pentru menținerea ordinii publice.

Buzoienii ce aleg să petreacă Sărbătorile Pascale la munte sunt sunt sfătuiți să se informeze cu privire la prognoza meteo și itinerarul propus, să nu se aventureze pe trasee turistice fără echipament adecvat, să urmeze traseele marcate, iar în cazul apariției unor situații de dificultate sau risc la adresa integrității, sănătății sau vieții, să solicite ajutorul prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Articole similare