Sport

Unde au mers două, merge şi a treia!

Gloria Buzău – CSM Slatina, sâmbătă, de la 13.00, la TV

Patru echipe au punctaj maxim după primele două etape ale eşalonului secund. Printre ele, şi Gloria care, chiar dacă n-a strălucit, a lăsat de înţeles că nimeni nu a glumit cu obiectivul propus şi anunţat oficial. Nou-promovata CSM Slatina vine sâmbătă, în Crâng, în etapa a 3-a, să dea replica echipei buzoiene şi cu siguranţă toată lumea e pusă în gazdă.

Chiar în runda inaugurală, oltenii au produs o mare surpriză, învingând cu 3-0 pe terenul Concordiei Chiajna, iar etapa trecută, pe teren propriu, s-a lăsat doborâtă cu greu de Steaua (1-2). Altfel, şi în această etapă, cine nu poate ajunge la stadion, poate urmări meciul din Crâng la TV, cu începere de la ora 13.00. 15 lei este intrarea generală. Vineri, între orele 10.00 şi 16.00, bilete pot fi găsite la sediul clubului, iar sâmbătă, începând cu ora 11.00, vor fi puse în vânzare la casele amplasate la Poarta Crâng şi Poarta „Electrica”. Copiii sub 14 ani au accesul gratuit.

Liga a 2-a – Etapa a 3-a

Sâmbătă, 20 august, ora 11.00:

  • Politehnica Timişoara – FC Braşov (TV)
  • Unirea Dej – Politehnica Iaşi
  • Concordia Chiajna – CSC Dumbrăviţa
  • Unirea Slobozia – Metaloglobus Bucureşti
  • Minaur Baia Mare – Ripensia Timişoara

Sâmbătă, 20 august, ora 13.00: Gloria Buzău – CSM Slatina (TV)

Sâmbătă, 20 august, ora 18.00: Progresul Spartac – CSC Şelimbăr

Sâmbătă, 20 august, ora 18.45: Viitorul Tg. Jiu – Dinamo – TV

Duminică, 21 august, ora 12.30: Oţelul Galaţi – Unirea Constanţa – TV

Marţi, 23 august, ora 19.00: Steaua – Miercurea Ciuc – TV

Clasament

  1. ŞELIMBĂR 6 p.
  2. Slobozia 6 p.
  3. Gloria 6 p.
  4. Unirea Dej 6 p.
  5. Oţelul 4 p.
  6. Poli Iaşi 4 p.
  7. Steaua 4 p.
  8. Slatina 3 p.
  9. Progresul 3 p.
  10. Dumbrăviţa 3 p.
  11. Dinamo 3 p.
  12. Chiajna 3 p.
  13. Timişoara 3 p.
  14. FC Braşov 1 p.
  15. Metaloglobus 1 p.
  16. Baia Mare 1 p.
  17. Csikszereda 0 p.
  18. Ripensia 0 p.
  19. Viitorul Tg. Jiu 0 p.
  20. Constanţa 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker