Actualitate

Una dintre cele mai grave alunecări de teren care au afectat DN10, rezolvată înainte de termen

Până la sfârșitul acestei săptămâni, circulația ar putea reveni la normal în zona celor două alunecări de teren din zona Măgura. Lucrările de consolidare și refacere a caro­sabilului la km 26+430 și km 26+830 au ajuns în etapa finală – cea a turnării covorului asfaltic, operațiune ce va fi încheiată zilele acestea. Astfel, lucrarea va fi gata cu o lună și jumătate mai devreme, termenul final de execuție fiind 22 aprilie.

Prefectul Carmen Ichim a inspectat, la începutul acestei săptămâni, zona unde anul trecut, în aprilie, s-a produs una dintre cele mai grave alunecări de teren care au afectat Drumul Național 10, pe teritoriul județului Buzău, la km 26+830 unde o porțiune din carosabil s-a surpat, determinând restricționarea circulației pe un singur fir.

Fondurile necesare consolidării terenului au fost alocate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere jumătate de an mai târziu, în urma intervențiilor autorităților buzoiene prin Comitetul Ju­dețean pentru Situații de Urgență.

Începând din luna octombrie a anului trecut, în cele două puncte au fost forate câteva zeci de găuri de 25 de metri adâncime în care s-au turnat coloane de beton pentru stabilizarea terenului, s-au amenajat canale marginale pentru colectarea apelor pluviale, a fost refăcută o subtraversare (podeț de beton) care să permită drenarea apei și, de asemenea, a fost refăcută fundația drumului pe o lungime totală de aproape 200 de metri.

Reamintim faptul că, în cursul anului 2018, în zonă s-au activat două importante alunecări de teren care au afectat puternic starea Drumului Național 10, cele mai grave probleme fiind înre­gistrate la km 26+830, unde o porțiune din carosabil s-a surpat, determinând restric­ționarea circulației pe un singur fir.

Firma care a efectuat lucrările este Maristar Com din București, aceeași care a realizat copertina de beton de la Siriu, pentru stabilizarea alunecării de teren.

Drumul Național 10 Buzău-Brașov este serios afectat în județul nostru de alunecările de teren. Pe raza județului Buzău, șoseaua s-a rupt în 25 de puncte. Cele mai mari probleme au fost la Măgura, unde drumul s-a prăbușit pe sensul spre Brașov, dar și la Siriu, pe viaductul Giurca, unde sunt impuse deja restricții de circulație din cauza unei găuri în placa de beton a podului.

Celelalte puncte vulnerabile au fost identificate în zona localității Viperești. În total, șoseaua este ruptă pe o distanță de circa 1,7 kilometri. Specialiștii apreciază că ar fi nevoie de 41 de milioane de lei pentru reparații. Nu se știe deocamdată când vor începe lucrările și în celelalte puncte.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker