Monden

Un nou membru în familia buzoiencei Irina și a lui Răzvan Fodor

„Încă o fetiță în casa și în familia noastră!”. Așa a sunat mesajul postat pe rețelele de socializare de către buzoianca Irina Fodor zilele acestea, și toată lumea s-a întrebat dacă nu cumva soția lui Răzvan Fodor a rămas gravidă și în ce lună  este.

Mare le-a fost însă mirarea fanilor atunci când au aflat că Răzvan Fodor și soția sa nu așteaptă un al doilea copil, ci deja l-au adus în familie pe noul membru, care este un patruped! O cheamă Luna și este o cățelușa jucăușă, și este momentan soluția ideală pentru mărirea familiei celor doi.

„Nu că aș fi bătrânel, dar la 45 de ani, încă un copil…”

„După 3 ani de nego­cieri, multă documentare și multe gânduri, am lăsat garda jos \̂n fața argumentelor. Luna, bine ai venit \̂n familia noastră!”, le-a scris și Răzvan fanilor săi.

Răzvan Fodor și buzoianca Irina au o căsnicie frumoasă de ani de zile… mai exact de peste 10 ani. Au și o fetiță de care sunt tare mândri. Dar toată lumea se întreba când se gândesc la un al doilea copil, și așa, după lungi tratative, au ales varianta unui animal de companie.

„Ne-am tot gândit, dar trebuie să recunoaștem că ne e bine așa, a crescut Diana, am devenit ușor egoiști, avem vacanțele noastre. Luna a fost cea mai bună soluție”, a scris Irina Fodor.

Răzvan a completat-o și el, declarând că „nu că aș fi bătrânel, dar la 45 de ani, încă un copil, nu știu, sincer… E în pom treaba asta”, a mai scris Răzvan.

„O să îi punem creierii lui Răzvan Fodor pe bigudiuri!”

Cele mai bucuroase de sosirea noului membru în familie sunt clar fetele, care i-au promis micuței Luna dezmăț și răsfăț de fetițe, cu bigudiuri și frizuri fashioniste, iar la cerere, îl vor băga și pe Răzvan în joaca lor. „O să îi punem creierii lui Răzvan Fodor pe bigudiuri!”, a spus mai în glumă mai în serios Irina.

Reamintim că Irina s-a căsătorit solistul Răzvan Fodor în 2010, fiind nașii cuplului Cabral și Andreea Ibacka. Irina a absolvit Colegiul Hasdeu și Facultatea de Jurnalism, a făcut modelling și figurație la serialul „Cu un pas înainte”, unde l-a cunoscut pe Răzvan. Cei doi au împreună o fetiță, iar buzoianca face parte din echipa de la Vocea României.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker