Actualitate

Un nou derapaj al Arhiepiscopului Tomisului: „Domnul Putin nu-i atât de negru cum îl prezintă toată lumea”

Ce spun oficialii Bisericii Ortodoxe Române

Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului nu este străin de afirmațiile controversate, mai multe dintre acestea apărând de-a lungul timpului în presă, lucru care l-a făcut cunoscut publicului mai mult decât funcția pe care o deține.

De data aceasta, Înaltpreasfințitul s-a pronunțat în privința conflictului dintre Rusia și Ucraina, considerând că ambele țări sunt la fel de vinovate pentru amploarea pe care au luat-o evenimentele și susținând că „este un război între două ţări-surori, cu aceeaşi limbă. Nici un război nu este justificat. Uciderea semenilor în numele unor ambiţii nu este o dreptate, ci este o înfierbântare şi o ambiţie. Pe de altă parte trebuie să fie şi mai multă diplomaţie, mai multă negociere, răbdare şi înţelepciune. Că dacă acestea erau de ambele părţi, nu s-ar fi ajuns aici, nu s-ar fi produs tensiuni între cele două ţări. Mânia şi iuţimea sunt păcate“, a precizat Teodosie pentru Radio Dobrogea, postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului.

Totodată, ÎPS Teodosie s-a exprimat admirativ la adresa lui Vladimir Putin, pe care îl consideră „cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim”, alături de fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, un politician la fel de controversat ca și actualul lider de la Kremlin. Arhiepiscopul Tomisului a declarat că a fost în excursii în Rusia, unde a văzut toate facerile de bine ale politicienilor ruși, care nu sunt răufăcătorii pe care îi vedem, după cum i-a catalogat acesta.

„Domnul Putin, care este atât de vehiculat în zilele acestea şi văzut atât de negru, nu-i negru cum îl prezintă toată lumea. Am spus-o şi o spun fără frică şi fără nicio ezitare: este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim. În ţara sa, şi Putin, şi Medvedev, sunt ctitori. Şi am fost pe urmele lor în excursie şi m-am minunat câtă jertfă au făcut. Şi noi îi judecăm ca pe nişte răufăcători. Sigur că au păcatele lor. Ei nu răspund pentru păcatele înaintaşilor care au adus comunismul. Dar nu l-au adus ei. Cei care au adus comunismul, cei din vest, ei au plantat comunismul. Că Marx şi Engels nu sunt din Rusia. Sunt de altă origine”, a mai declarat Teodosie.

BOR: „Arhiepiscopul Teodosie se exprimă în nume strict personal”

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române (BOR) se dezic, și de această dată, de spusele Arhiepiscopului Tomisului și țin să precizeze că părerile acestuia nu reflectă poziția oficială a instituției bisericești, fiind o practică obișnuită a Înalpreasfințitului de a se folosi de autonomia eparhială pentru a se exprima public pe orice temă.

„Așa cum deja se ştie, arhiepiscopul Teodosie obişnuieşte să se pronunţe <sui generis>, inclusiv pe unele teme extrabisericeşti. În virtutea autonomiei eparhiale pe care alege să o folosească uneori în mod original, are, desigur, dreptul să se exprime public pe orice temă, fără ca asta să însemne că se exprimă în numele BOR, ci în nume strict personal. BOR comunică public în plan decizional şi pe teme fundamentale doar prin Sfântul Sinod şi prin Cancelaria acestuia, nu printr-un anumit ierarh”, a precizat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR, la cererea jurnaliștilor de la „Adevărul”.

USR Constanța cere excluderea lui ÎPS Teodosie din viața Bisericii

Spusele controversate ale arhiepiscopului nu au rămas fără ecou, iar Uniunea Salvați România, filiala Constanța, a făcut apel către BOR, pentru a lua atitudine împotriva acestuia și a-l exclude din viața bisericească.

Reprezentanții USR Constanța au transmis că, în contextul tragic actual, este inacceptabil ca unul dintre liderii Bisericii Ortodoxe Române să se poziţioneze public în favoarea unui monstru precum Vladimir Putin, fie prin declaraţii în care îl laudă şi îl numeşte „ctitor de biserici“, fie prin afirmaţii prin care încearcă să minimalizeze nenorocirea abătută asupra poporului ucrainean.

De asemenea, nici simpatiile politice naționale ale lui Teodosie nu îl absolvă de vină, iar legătura acestuia cu avocata extremist-naţionalistă Diana Şoşoacă, o altă susţinătoare a expansionismului rusesc, reprezintă încă o pată neagră adusă României.

Aceștia mai consideră că mesajul iresponsabil al arhiepiscopului Tomisului nu fac decât să încurajeze indirect extremismul în rândul populației civile. „Solicităm Patriarhiei Române să sancţioneze public şi ferm poziţia arhiepiscopului Teodosie Petrescu. Este un moment în care Biserica Ortodoxă Română poate şi trebuie să arate clar că nu mai tolerează în rândul său extremismul şi discursurile rusofile! (…) Este timpul ca astfel de personaje, care nu fac cinste democraţiei şi ale căror interese obscure le determină să susţină terorişti precum liderul de la Kremlin, să dispară din peisajul cotidian!”, transmit reprezentanții USR Constanța.

Sesizată de „Adevărul“, Arhiepiscopia Tomisului a transmis că-i va aduce la cunoştinţă ierarhului despre apelul făcut de USR Constanţa. ÎPS Teodosie nu a dorit să transmită nicio reacţie către public.

Articole similare