Actualitate

Un etaj pentru Covid, amenajat la Secția Ojasca

Focarul de Covid 19 din Secția Ojasca a Spitalului de Psihiatrie Săpoca a ajuns să numere  în doar câteva zile 51 de cazuri. El a fost confirmat sâmbătă, când autoritățile au anunțat 32 de cazuri de infecție cu coronavirus, 29 cazuri  fiind în rândul pacienților și trei în rândul personalului. Duminică au fost confirmate alte 17 îmbolnăviri, iar astăzi, încă două persoane au fost testate pozitiv, numărul total al cazurilor ajungând  la 51.

Ce măsuri au dispus autoritățile la Secția Ojasca a Spitalului de Psihiatrie Săpoca

În această situație, Direcția de Sănătate Publică Buzău a hotărât izolarea acestor pacienți pe secția de la Ojasca, unde a fost amenajat un etaj pentru Covid și de unde atât pacienții pozitivi, cât și contacții lor direcți nu au voie să părăsească saloanele. Starea lor de sănătate a fost evaluată de către medici; li s-au făcut investigații și s-a decis ca bolnavii cu teste pozitive pentru Covid 19 să fie tratați pe secția unde sunt internați, mai ales că aceștia prezintă simptome ușoare.

Urmează să fie testat întreg personalul care își desfășoară activitatea pe aceste pavilioane precum și pacienții care prezintă simptome specifice Covid 19. De asemenea, s-au aplicat procedurile de curățenie și dezinfecție cu o firmă specializată și s-au intensificat măsurile de curățenie și dezinfecție cu respectarea măsurilor de prevenire a SARS Cov-2.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker