Actualitate

Ucigașul Valentinei Nica se pregătește de ani grei de detenție

Cosmin Dan, tânărul care a ucis-o prin incendiere pe Valentina Nica, a fost trimis în judecată pentru omor cu premeditare. Dosarul a fost trimis vineri în instanță de către procurori, dar deocamdată nu s-a stabilit un termen în camera preliminară. Părți civile în cauză sunt mama fetei, Milica Dodan, tatăl tinerei, Iulian Nica, și asociația de proprietari de care aparține blocul unde se află apartamentul în care fata și-a găsit sfârșitul. Fapta, prevăzută de art.188 NCP, alin.1 – art. 189 alin.1 lit.a C.penal, se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Având în vedere că el a recunoscut crima și a explicat anchetatorilor cum și de ce a ucis-o pe Valentina, judecătorii ar putea ține cont de acest aspect la pronun­țarea sentinței. Oricum, pe Cosmin Dan îl așteaptă ani mulți și grei de detenție.

Cosmin Dan se află în arest din luna februarie, în baza mandatelor de arestare preventivă. Marți, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Buzău a decis că se mențin temeiurile care au dus la arestarea lui. Zilele următoare, acesta află dacă mai rămâne o lună în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Buzău sau va fi transferat la Penitenciarul Focșani.

Vă reamintim că totul s-a întâmplat în noaptea de 22 spre 23 februarie. Supărat că Valentina Nica ar fi încercat să-i povestească noii sale iubite despre relația lor, Cosmin Dan ar fi cerut ajutorul al doi prieteni, care i-ar fi adus o sticlă cu benzină. Unul dintre complici s-ar fi speriat după ce a văzut că tânărul era serios și chiar îi dădea foc Valentinei. Celălalt, însă, ar fi asistat la toată scena. Fata nu a mai putut fi salvată. Necropsia a arătat că Valentina Nica era vie în momentul în care focul s-a aprins și a murit în chinuri groaznice.

Procurorii și-au concentrat ancheta penală doar pe Cosmin, autorul omorului, deși erau indicii că în apartament ar mai fi fost alți patru tineri, între care și Anisia, actuala prietenă a inculpatului.

Unul dintre cei doi amici care i-au adus bidonul cu benzină ar fi fost încuiat în baie, pe durata episodului de îmbrânceli și certuri între Cosmin și Valentina. Atunci când li s-a solicitat să îi ducă ­ben­zina lui Cosmin, ei au crezut că îi este necesară la vreo mașină, nicidecum pentru incendierea Valentinei și a apartamentului. Când au ajuns la ușă, cei doi prieteni au auzit scandalul din apartament și s-au speriat. Unul ar fi decis să plece imediat iar celălalt a apucat să intre, dar a fost dus în baie de Cosmin și încuiat acolo. După ce a stropit-o pe fată cu benzină și i-a dat foc cu bricheta, Cosmin a fugit din apartament împreună cu Anisia, iubita lui, și un puști de 14 ani, martor și el la scandal. Acesta din urmă s-a întors să îi descuie ușa prietenului uitat în baie, chiar înainte ca flăcările să cuprindă întreaga locuință.

Conform procurorilor, Valentina a murit în urma intoxicării cu monoxid de carbon și a arsurilor, nefiind descoperite urme de violență. Unchiul victimei, Ion Dodan, declara, de asemenea, că medicul legist i-a spus că trupul fetei nu avea răni cauzate de lovituri.

,,Din ce mi-a spus medicul legist, nu s-au găsit semne de violență pe corp. Era căzută lângă calorifer, în dormitor, acolo unde a fost stropită cu benzină și incendiată. Ea nu consumase droguri, din ce au descoperit legiștii”, a declarat Ion Dodan, unchiul victimei.

S-a conturat astfel varian­ta că ucigașul a stropit victima cu benzină și i-a dat foc de vie, cadavrul fiind găsit chircit între calorifer și pat.  ,,În sarcina acestuia (Cosmin Dan, n.r.) s-a reținut că în dimineața zilei de 23 februarie 2019, a mers în apartamentul victimei Nica Valentina, asupra căreia a aruncat cu benzină dintr-o sticlă, apoi a dat foc cu o brichetă, determinând izbucnirea unui incendiu ce a avut drept consecință decesul victimei, care a fost găsită de către lucrătorii ISU Buzău decedată, cadavrul prezentând urme de ardere și carbonizare. Din actul medico-legal rezultă că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unor arsuri grad. II-IV, pe 100% din suprafața corporală, precum și a into­xicației acute cu mononid de carbon. Leziunile trauma­tice – arsuri grad II-IV – s-au putut produce prin expunere la flacără și au legătură de cauzalitate directă cu decesul”, se arată în comunicatul procurorilor buzoieni.

*

Amintim că, în 2016, patru indivizi din localitatea buzoiana ă Ziduri, care în 2008 au ucis un cioban originar din Alba și l-au îngropat pe câmp pentru a ascunde crima, au primit pedepse cumulate de 80 de ani închisoare.

Autorul principal, Marian Muti, a fost condamnat, cu aplicarea prevederilor vechiului Cod Penal, la 30 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav săvârșit cu premeditare și cu lipsirea de libertate a victimei. Marian Muti s-a autodenunțat după ce a fost cuprins de remușcări.

Noul Cod penal prevede o singură formă agravată a omorului, constând în omorul calificat (art. 189), spre deosebire de Codul penal din 1969, care consacra atât omorul calificat (art. 175), cât și omorul deosebit de grav (art. 176).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker