Actualitate

Turc arestat pentru contrabandă cu armament

La data de 27 decembrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Arme, Explozivi Și Substanțe Periculoase, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unui cetățean turc în vârstă de 36 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor şi munițiilor în formă continuată, precum și contrabandă calificată, comunică Biroul de presă al IPJBuzău.

Conform aceleiași surse, din cercetări a reieșit faptul că bărbatul respectiv a fost convins de un conațional pentru a adera la grupul infracțional organizat pe care acesta din urmă îl constituise, cu scopul de a introduce ilegal, în România, arme și muniții, procurate și deținute fără drept.

În noaptea de 25/26 decembrie 2024, cetățeanul turc în vârstă de 36 de ani a fost prins în flagrant pe raza județului Ilfov având asupra sa două pistoale cu două amortizoare de sunet. Din investigații a rezultat faptul că, anterior datei de 10 decembrie 2024, aceeași persoană, tot la cererea liderului grupului infracțional organizat, ar fi introdus în România o armă de foc cu glonț automată calibru 9 mm și un încărcător cu 28 cartușe calibru 9×19 mm, pe care le-ar fi vândut cu suma de 750 de euro.

În consecință, pe 27 decembrie a.c., procurorii antimafia au dispus reținerea pentru 24 de ore a persoanei în vârstă de 36 de ani. La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea vine în continuare operațiunii „Ghost Guns”, declanșată în data de 4 noiembrie 2024, de către polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu procurorii DIICOT Ploiești. La acea dată, au fost efectuate 131 de percheziții în București și șase județe, zeci de persoane (printre care și cetățeanul turc care a instigat la aderarea la grupul infracțional organizat) fiind cercetate penal. Aceste tipuri de arme, cunoscute drept „Ghost Guns”, au ca destinație mediul infracțional, având în vedere că nu pot fi deținute legal în niciun stat european. Probatoriul administrat până în prezent a reliefat faptul că armele ar fi fost introduse pe teritoriul României ascunse în ansambluri rutiere de transport mărfuri sau în componentele unor autoturisme, fiind ulterior vândute, de către diverși intermediari, membrilor unor grupuri infracționale sau unor persoane cunoscute cu un comportament violent.

Articole similare