Actualitate

Trei tineri bucureșteni, scoși de jandarmi din noroi în zona cătunului Gura Milei

Trei tineri din București au cerut sprijinul jandarmilor, după ce au încercat fără succes, timp de șase ore,  să iasă din albia râului, unde mașina lor a rămas suspendată în zona cătunului Gura Milei din județul Buzău. Apelul tinerilor către jandarmi a fost făcut miercuri seară, în jurul orei 17.00.

Ei au solicitat sprijinul jandarmilor prin apel la 112, după ce mai bine de șase ore au încercat singuri să scoată mașina din noroi. Pentru că în zona în care se aflau nu era semnal, au hotărât ca unul dintre ei să meargă pe jos aproape 4 kilometri pentru a putea folosi telefonul. Au răspuns imediat jandarmii din cadrul Postului Montan Nehoiu care au și ajuns în scurt timp la ei.

După aproximativ trei ore de încercări și din partea jandarmilor cu ajutorul ATV-ului din dotare, au reușit să tracteze autoturismul către o zonă practicabilă și să îi aducă în siguranță pe drumul public. Cei trei tineri, cu vârste între 20 si 23 de ani, le-au povestit jandarmilor că fuseseră în călătorie pe munte, cu cortul, iar la momentul incidentului se aflau pe drumul de întoarcere spre București.

Articole similare