Sport

Trei meciuri „horror”, pentru fetele de la Gloria

Brăila, Bistrița și Râmnicu Vâlcea, într-un interval de două săptămâni

Victoria de sâmbătă cu Mioveni nu va însemna foarte mult, dacă Gloria nu va reuși să scoată puncte din următoarele trei partide, meciuri de care se leagă, practic, atât îndeplinirea unui obiectiv din ce în ce mai greu de realizat, cât și strategia pentru sezonul viitor. Pentru că e greu de crezut că Buzăul va putea atrage jucătoare de top, dacă nu va reuși să se califice în Cupa EHF nici în 2024.

Joi, în Sala Sporturilor vine Brăila, o echipă în fața căreia Gloria a cam dezvoltat un complex de inferioritate. Ultimele cinci întâlniri s-au încheiat, invariabil, cu victorii ale oaspetelor de joi. Brăilencele au demonstrat că se pot descurca și în Europa, după ce s-au bătut de la egal la egal cu Thuringer, Chambray sau Dortmund, cluburi cu tradiție în competițiile continentale. Gloria poate profita, însă, de programul încărcat al celor de la Dunărea, oaspetele arătând destule momente de o mai slabă factură în cel mai recent meci de campionat, cu Târgu-Jiu.

La numai trei zile distanță de partida cu Brăila, buzoiencele vor avea un alt meci șoc, în deplasare cu Bistrița. Din nou, Buzăul va pleca din postura outsiderului, însă are ocazia de a specula, din nou, un calendar infernal al ardelencelor, și ele implicate în cupele europene. În cea mai recentă întâlnire, Bistrița s-a impus, la Buzău, 34 la 29.

Seria de foc se încheie acasă, pe 10 februarie, în compania celor de la Râmnicu Vâlcea. La prima vedere, ex-campioanele pot fi considerate ca „răul cel mai mic”, întrucât nici gruparea vâlceană nu are un sezon excelent. Cu 22 de puncte, Vâlcea este (deocamdată) doar pe 6, deasupra Gloriei, la trei lungimi distanță.

Dacă Gloria va obține măcar șase puncte din cele trei întâlniri, poate spera, în continuare, la o clasare care să o ducă în Europa. În caz contrar, colacul de salvare rămâne Cupa României.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker