Educație

Trei eleve de la „Palade”, premiante la naționala de Cultură și Spiritualitate Românească

În fiecare an, copiii talentați care doresc să promoveze valorile tradiționale și culturale românești și să-și afirme în același timp talentul literar se înscriu la Olimpiada de Cultură și Spiritualitate Românească. Către această competiție îi atrage formatul specific al subiectelor cu abordare interdisciplinară, care le pune în valoare  atât competențele dobândite la orele de Limba şi literatura română, cât și la orele de Religie.

La această olimpiadă înscrisă în calendarul competițiilor naționale aprobat de Ministerul Educației au ajuns mulți
elevi buzoieni care au obținut rezultate foarte bune la etapa  județeană. Unii au reușit chiar să se califice mai departe și să reprezinte județul la etapa națională. Anul acesta Buzăul a fost reprezentat de șapte elevi la etapa națională a olimpiadei, care s-a desfășurat la Craiova, în perioada 15-19 mai. Trei dintre cei șapte care au format lotul olimpic al Buzăului sunt elevi ai Școlii Gimnaziale „George Emil Palade” din municipiul Buzău. Este vorba despre elevele Gabriela Echim, Bianca Alexia Maria Sandu și Adelina Stuparu.

Două dintre cele trei eleve au dorit să împărtășească din experiența și emoțiile pe care le-au trăit la această olimpiadă.

Adelina Stuparu, elevă în clasa a VIII-a, ne spune că  „participarea la etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare <Cultură și Spiritualitate Românească>, desfășurată la Craiova, a fost o experiență aparte”, întrucât a reușit să obțină „Premiu Special” de care este foarte mândră. „La fel ca în anii precedenți, am avut ocazia să concurez și să leg prietenii frumoase cu cei mai buni copii din toată țara cu care țin legătura și acum, indiferent de distanța ce ne desparte. Fiecare elev cu care am făcut cunoștință a avut propria  poveste pe care mi-a împărtășit-o, reușind să învăț, astfel, lucruri noi permanent”, a adăugat Adelina. Este vorba despre o experiență pe care a dorit și a reușit să o repete, pentru că Adelina a fost premiată și anul trecut la Alba Iulia, unde s-a ținut această olimpiadă. Ea menționează acest lucru în condițiile în care palmaresul său privind participările și premiile este unul bogat. „În palmaresul meu se numără și participarea în clasa a VII-a la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română desfășurată în Arad, precum și în clasa a VIII-a, la Olimpiada Națională de Religie ce a avut loc la Focșani (…) A fost o experiență de neuitat pe care o voi păstra în suflet și de care îmi voi aduce aminte cu drag de fiecare dată”, mai spune eleva, care le adresează mulțumiri cadrelor didactice care au pregătit-o pentru aceste olimpiade.

Bianca Alexia Maria Sandu, elevă în clasa a VII-a, cu un an mai mică decât Adelina, are și ea deja experiență în ceea ce privește olimpiadele.  Anul trecut, spune aceasta, „am participat pentru prima dată la Olimpiada de Limba și Literatura Română și, pot spune, că a fost o experiență care <mi-a deschis ochii> și m-a ajutat să devin mai puternică. Eram entuziasmată și emoționată, pentru că era primul meu <examen> important. Rezultatul obținut, deși a fost bun, m-a ajutat să realizez cât de important este să fii perseverent și să nu te descurajezi atunci când nu obții atât de mult cât credeai tu, deoarece fiecare experiență reprezintă o nouă oportunitate”.

Anul acesta a participat din nou la Olimpiada de Limba și Literatura Română unde a reușit un rezultat bun la etapa județeană, dar nu pentru calificarea pe țară, așa că s-a decis să participe la Olimpiada Interdisciplinară de Cultură și Spiritualitate. Pentru aceasta a continuat studiul și pregătirea. „Am abordat totul cu o atitudine pozitivă, bucurându-mă de procesul de învățare și de noua experiență. Etapa județeană a fost un adevărat test al cunoștințelor mele. Nu aveam așteptări prea mari, dar am rezolvat fiecare exercițiu cu atenție, iar cu ajutorul Domnului am reușit să obțin rezultate frumoase, calificându-mă la etapa națională”, povestește Bianca.

Cu o analiză lucidă a stărilor pe le-a traversat în timpul competiției naționale, Bianca mărturisește că a simțit „o combinație de emoție și nervozitate”, pe care i le dădeau mediul și prezența colegilor din țară, cu toții talentați. „Era un mediu deosebit, cu elevi talentați, din întreaga țară, care concurau pentru a-și demonstra valoarea. Subiectele erau mai complexe, dar munca depusă pe parcursul anului și-a arătat roadele așteptate. La aflarea rezultatelor, m-au bucurat enorm, deoarece obținusem un loc pe podium, între cei mai buni. Acest lucru m-a făcut să mă simt mândră și fericită că de data aceasta efortul meu a fost răsplătit. Experiența în sine a fost una de neuitat. Am avut șansa de a cunoaște oameni calzi, cu suflete frumoase, de a lega noi prietenii și de a învăța lucruri noi, dar și de a mă îmbogăți atât spiritual, cât și cultural. Cel mai important este că am învățat că perseverența și munca sunt cheia succesului. Am realizat că este important să nu te dai bătut, să lupți pentru ceea ce îți dorești, indiferent de cât de greu ar părea totul. Este esențial, de asemenea, să îți depășești limitele și să ieși din zona ta de confort, pentru că astfel poți ajunge să te dezvolți. Sunt sigură că această experiență m-a învățat să cred în mine și în puterea de a reuși, de aceea le sunt profund recunoscătoare doamnelor mele profesoare, dar și părinților, pentru tot ceea ce am învățat pe parcursul acestui drum și pentru toate experiențele de care am avut parte.  Vă invit să credeți în visul vostru și să luptați pentru a-l atinge!”.

Articole similare