Actualitate

Trei buzoieni vor intra în pușcărie în baza „Legii Anastasia“

Trei persoane care au provocat accidente mortale de circulaţie după ce s-au urcat la volan fără permis de conducere într-un caz, şi sub influenţa băuturilor alcoolice în alte două, vor fi judecate în baza Legii Anastasia care prevede pedeapsa cu închisoarea pentru asemenea fapte.

Consumul de băuturi alcoolice sau de substanţe stupefiante fac parte dintre principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere. Totodată, în contextul creşterii numărului de accidente mortale provocate de conducători auto care nu deţin permis de conducere sau sub influența alcoolului ori drogurilor, în data de 10 iulie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 213/2023, cunoscută şi cu denumirea de „Legea Anastasia” (numită astfel în memoria unei fetiţe accidentată mortal de către un şofer care nu deţinea permis de conducere auto).

Potrivit legii care cuprinde un articol unic, persoanele care produc accidente de circulaţie după ce s-a constatat că au fost sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, ori nu deţin permis de conducere, dacă vor fi găsite vinovate, vor urma să intre la pușcărie.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) a anunţat că, de la intrarea în vigoare a legii şi până la sfârşitul lunii noiembrie, în judeţul Buzău două persoane au provocat accidente mortale, acestea neavând permise de conducere.

„Cu privire la situaţia accidentelor rutiere în care au fost implicaţi conducători auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, a substanţelor psihoactive ori fără a deţine permise de conducere şi care au provocat accidente rutiere soldate cu persoane decedate, vă comunicăm faptul că, la nivelul judeţului Buzău au fost înregistrate două asftel de cazuri. Într-un caz conducătorul auto nu deţinea permis de conducere, iar în cealaltă situaţie şoferul nu deţinea permis de conducere corespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul condus”, a transmis, pentru „Agerpres”, IPJ Buzău.

Ulterior, la începutul lunii decembrie, un tânăr în vârstă de 18 ani, fără permis de conducere şi aflat sub influenţa alcoolului, a provocat un eveniment rutier soldat cu decesul unui adolescent în vârstă de 15 ani. Acesta a și fost arestat, dat fiind că a și părăsit locul accidentului. În noaptea de 1 decembrie, împreună cu un minor, tânărul de 18 ani a furat un autoturism cu cheia în contact parcat pe o stradă din Costeşti. Apoi, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a condus autoturismul sustras pe drumurile publice, inclusiv pe DN2-E85 şi DJ 205G, pe raza localităţilor Costeşti, Pietrosu, Stâlpu şi Budişteni; în Budişteni a pierdut controlul asupra direcţiei, a acroşat cu partea dreaptă soclul din beton al gardului unei locuinţe, după care a intrat într-un stâlp de electricitate, care în urma impactului a fost secţionat la bază şi s-a rupt. Vehiculul s-a răsturnat pe carosabil. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul la faţa locului al minorului. După producerea evenimentului rutier, tânărul a fugit de la locul accidentului; el a fost testat cu aparatul Drager care a indicat valoarea de 0,45 mg/l alcool în aerul expirat”, transmitea, la acea dată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

De la intrarea în vigoare a Legii Anastasia, peste 130 de şoferi au fost depistaţi la volan, după ce au consumat alcool sau alte substanţe, ori fără permis de conducere. „La nivelul unităţii noastre, în perioada de referinţă au fost constatate în flagrant 131 de infracţiuni de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, din care 108 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi 23 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa altor substanţe. De asemenea, au mai fost constatate în flagrant șase infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. De la data intrării în vigoare a noilor prevederi, poliţiştii rutieri au desfăşurat constant activităţi specifice pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere, context în care au adus la cunoştinţa conducătorilor auto modificările aduse Codului penal prin Legea 213/2023”, informează IPJ Buzău.

Articole similare