Actualitate

Trei bărbați și o femeie, uciși de alcoolicul internat la Săpoca

Două dintre persoanele ucise de individul din Săgeata, internat în Spitalul de Neuropsihiatrie, erau din municipiul Buzău. Este vorba despre un bărbat de 77 de ani și o femeie de 39 de ani, aceasta decedând la Urgența Spitalului Județean unde a fost dusă în comă. Alți doi decedați erau bărbați, unul de 46 de ani, din Topliceni, si unul de 68 de ani, din Pogoanele. Toți aveau craniile făcute zob de individul de 38 de ani cu stativul pentru perfuzii.

Alte două persoane sunt în comă în urma loviturilor, având craniile crăpate. Celelalte șapte persoane sunt, de asemenea, în stare gravă. Toți au vârste între 58 și 88 de ani și erau internați pe sectia neurologie. Individul, aflat în sevraj etilic, a atacat inițial în salonul unde era internat, apoi a intrat în salonul cu femei. Una dintre victimele atacată a reușit să alerteze personalul medical, deși managerul spitalului declara că o asistentă era la doi metri de licul masacrului.

Nu se știe deocamdată ce l-a determinat să comită acest masacru. Îndividul a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. După producerea atacului, a încercat să fugă şi a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker