Actualitate

Tradiții, obiceiuri, în a treia Duminică din Postul Paștelui

Duminica a treia din Sfântul și Marele Post al Paștilor este numită și Duminica Sfintei Cruci. Această duminică a fost rânduită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovnicește pe credincioși în urcușul lor spiritual spre Înviere. Biserica Ortodoxă spune că atât textul Evangheliei, cât și însuși faptul că în această duminică cinstim în mod deosebit Sfânta Cruce, ne arată înțelesurile duhovnicești ale tainei Sfintei Cruci pentru viața spirituală și pentru mântuirea noastră.

Postul Sfintelor Paști este o perioadă de pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. De aceea, toată această perioadă a fost numită, uneori, și urcuș interior spre Înviere. Este vorba despre o ridicare a omului din starea de păcat în starea de pocăință, de refacerea legăturii noastre de viață și iubire cu Dumnezeu.  „Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?”, se arată în Evanghelia de la Marcu, cap. 8.

În această duminică, Sfânta Cruce este scoasă în procesiune din altar și depusă în mijlocul bisericii, iar Trisaghionul este înlocuit cu un imn dedicat Sfintei Cruci. În această zi, potrivit tradițiilor, nu se face treabă – nu se spală rufe, nu se coase – pentru că este păcat. În schimb se merge la biserică unde se închină în fața Sfintei Cruci. Se mănâncă mâncăruri de post, dar și deserturi de post.

Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos a fost descoperită ca urmare a dorinței Sfântului Constantin cel Mare și a Sfintei Elena, mama sa. Tradiția spune că soldații romani au aruncat crucea pe care a fost răstignit Iisus, dar și crucile celor doi tâlhari, într-o cisternă săpată în piatră, de lângă Golgota. O altă credință spune că ar fi fost îngropată de ucenicii lui Iisus, după răstignirea sa. După ce a fost descoperită Sfânta Cruce, a fost înălțată de către Episcopul Macarie al Ierusalimului, pe 14 septembrie 335, ca toți creștinii să vadă Lemnul pe care Domnul a pătimit. Tot tradiția spune că a fost așezată deasupra unui mort, care a înviat în momentul atingerii Sfântului Lemn.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker