La data de 8 septembrie, creștinii celebrează nașterea Fecioarei Maria, „Sântămăria Mică”, cum se spune în popor, după ce, pe 15 august au sărbătorit adormirea ei, sărbătoare numită popular „Sântămăria Mare”. Cele două Sântămării încadrează calendaristic Anul Nou Biblic (1 septembrie). De altfel, multe dintre trăsăturile specifice Anului Nou Biblic sunt preluate de Sântămăriile românești. Nașterea Născătoarei și Pururea Fecioarei Maria, numită de români Maica Domnului (mama lui Isus), Sântămăria Mică sau Precista Mică, amintește de minunea făcută de Dumnezeu când l-a trimis pe Gavriil Arhanghelul Gavriil să bine-vestească lui Ioachim și Anei zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zicând către maica cea neroditoare: „Ano, Ano, vei naște pe fiica cea prea binecuvântată și se va chema numele ei Maria”. Tot Gavriil le-a spus că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa, vestindu-le că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un „vas ales lui Dumnezeu”.
Conform tradiției creștine, Fecioara Maria a fost născută miraculos. Este cunoscut că părinții ei, Ioachim și Ana, erau în vârstă și nu aveau copii. Ei erau defăimați și huliți la vremea aceea pentru că deși aveau vârstă înaintate nu aveau copii. Ioachim se roagă lui Dumnezeu în munții, iar Ana, în grădină, să le dea rod sfânt pântecelui. Maica Domnului este rodul rugăciunii Sfinților, Drepților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, care au făgăduit lui Dumnezeu că, dacă vor avea un copil, îl vor închina Lui. Aşa a venit pe lume fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernica ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica îndumnezeirii şi mântuirii, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât Serafimii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care ne miluieşte pe noi. În jurul aceste sărbători creștine, în poor s-au țesut și legende. În „Calendarul țăranului român” (Univers Enciclopedic Gold, 2019) al lui Ion Ghinoiu, citat de Muzeul Țăranului Român,se arată că „după unele legende populare, Ana ar fi rămas însărcinată mirosind sau sărutând o frunză de păr sau o floare, după altele s-ar fi născut din durere de inimă, dintr-o mamă de 7 ani și un tată de 77 de ani. În calendarul popular, Sântămăria Mică este hotar astronomic între vară și iarnă, marcat de închiderea pământului pentru reptile și insecte, de plecarea păsărilor migratoare spre țările calde, de schimbarea pălăriei cu căciula, de târgurile și iarmaroacele unde se vindeau și se cumpărau produse specifice sezonului etc. Sosirea acestei zile indica țăranului activitățile practice care urmau a fi efectuate: culegerea ultimelor plante și frunze de leac, bătutul nucilor, începerea culesului viilor, semănatul grâului, orzului și secarei, jupuirea cojii de pe ulmi, fibră vegetală folosită primăvara la legatul viței de vie. Sântămăria Mică și Sântămăria Mare sunt sărbători respectate cu sfințenie de românii de pretutindeni, în special de femeile dornice să aibă copii și să nască ușor”.
