Administrație

Ţinteşti: Vine prima finanţare de 160 de miliarde lei vechi pentru canalizare

Zilele trecute, primarul comunei Ţinteşti, Victor Vasile, a semnat la Ministerul Dezvoltării, în prezenţa secretarului de stat Alexandru Stoica, primul contract de finanţare arondat primei faze de execuţie, pentru reţeaua locală de canalizare, pentru preluarea şi tratarea apelor pluviale şi menajere.

La acest moment, în comuna Ţinteşti sunt în execuţie două proiecte majore: amenajarea reţelei pentru aducţiunea şi distribuirea gazelor naturale, dar şi amenajarea şi construirea reţelei locale pentru distribuirea apei potabile la gospodăriile populaţiei. Pentru cel de-al treilea proiect, canalizarea, tocmai ce au fost semnate documentele pentru eliberarea finanţării, care în această primă fază va fi de peste 160 de miliarde de lei vechi. Primăria Ţinteşti ar avea de acoperit cheltuielile încadrate la categoria neeligibile, care se ridică la aproximativ 600.000 de lei, adică şase miliarde de lei vechi.

Cu ceva timp în urmă, mai exact în perioada de precampanie şi campanie electorală pentru alegerile locale, cele trei proiecte de investiţii au fost aduse în discuţie, mai ales pe reţelele de socializare, acolo unde contracandidaţii primarului de atunci, Aurel Stoica, încercau să atragă de partea lor electoratul, prezentând proiectele primarului ca fiind nerealiste. La nici trei luni de la desemnarea câştigătorilor scrutinului electoral, primarul în funcţie spune că lucrările pentru înfiinţarea reţelei pentru aducţiunea şi distribuirea gazelor naturale acoperă un procentaj de execuţie de 70 la sută. De asemenea, un ritm susţinut se înregistrează şi la înfiinţarea reţelei pentru aducţiunea şi distribuirea apei potabile, ambele investiţii vizând toate satele componente ale comunei: Maxenu, Pogonele, Odaia Banului, precum şi satul de reşedinţă, Ţinteşti.

Primarul Victor Vasile și premierul Marcel Ciolacu

Autorităţile locale, judeţene, dar şi cele la nivel de minister au în vedere importanţa implementării unor astfel de proiecte de investiţii de interes public, având în vedere faptul că zona este traversată de Autostrada Moldovei, care va deveni un vector determinant pentru dezvoltarea economică a Ţinteştiului. „Cele trei mari investiţii le vom dimensiona astfel încât să se poată răspunde viitoarelor cerinţe din partea unui număr tot mai mare de locuitori. La acest moment, populaţia comunei Ţinteşti este de aproximativ 4.400 de locuitori. Noi am dimensionat viitoarele reţele de apă, gaze şi canalizare pentru situaţia în care populaţia ar creşte cu 45 la sută”, spune primarul Victor Vasile.

Proiectele pentru înfiinţarea reţelei pentru aducţiunea şi distribuirea apei potabile, precum şi cel pentru înfiinţarea reţelei locale de canalizare, pentru preluarea şi tratarea apelor uzate, au fost accesate pe Programul Naţional „Anghel Saligny”, derulat de Ministerul Dezvoltării, valoarea acestora fiind de 9.327.208 lei, respectiv 15.861.316 lei, ambele finanţări fiind încadrate într-o primă fază de execuţie financiară.

Articole similare