Economic

Tehnologia Cloud în 2024

Cloud a devenit o tehnologie folosită zi de zi de afaceri din întreaga lume. Acest proces permite accesarea de servicii de calcul precum servere, soluții de stocare, baze de date, rețele, software și multe altele prin intermediul internetului sau „Cloud”. Soluția a devenit extrem de populară întrucât companiile nu mai sunt nevoite să dețină și să folosească resurse hardware și infrastructură fizică.

Potrivit estimărilor, se așteaptă ca bugetele atribuite pentru tranziția la Cloud să crească cu peste 20% în 2024 potrivit un studiu Canalys.

Deși există numeroase avantaje și beneficii care pot fi obținute prin utilizarea acestuia, există și unele pericole care pot fi întâmpinate dacă nu se iau măsurile potrivite. Informațiile pot fi compromise, deoarece tehnologia nu îi ajută doar pe cei care caută să o folosească în bine, ci și pe cei care caută vulnerabilități în protecție pentru a fura date personale și informații sensibile.

Ce tendințe sunt așteptate în 2024?

Deoarece securitatea Cloud este un aspect extrem de important, există numeroase tendințe și evoluții care vor fi experimentate pe parcursul anului. Iată câteva dintre tendințele pe care ne putem aștepta să le vedem deja live în 2024:

Arhitectura de încredere zero (ZTA)

Zero Trust Architecture (ZTA) este un proces care continuă să câștige importanță pe măsură ce organizațiile recunosc importanța verificării fiecărui utilizator și dispozitiv. Aceasta utilizează o abordare de tipul „nu avea niciodată încredere, verifică de fiecare dată”, ceea ce înseamnă că toți cei care au acces la rețea trebuie să își valideze identitatea pentru a elimina orice risc potențial de amenințare. Mai nou, orice site de servicii bancare, investiții sau cazinou se numără printre principalii adoptatori ai acestei tehnologii, deoarece folosesc metodele KYC (Know Your Customers) pentru a se asigura că verifică identitatea utilizatorilor, reduc fraudele și asigură conformitatea cu cerințele de reglementare.

Integrarea AI

Tehnologiile generative și de învățare, cum ar fi inteligența artificială și programele de machine learning, vor deveni probabil și mai la modă decât sunt deja în lunile următoare. Aceste tehnologii au puterea de a detecta amenințările înainte de a fi prea târziu și de a oferi o metodă de răspuns bazată pe seturile de date pe care au reușit să le analizeze. Pot face acest lucru în câteva secunde, oferind astfel securitate în timp real.

Securitatea containerelor

Containerele sunt esențiale pentru aplicațiile native în cloud, devenind astfel o țintă importantă pentru cei care doresc să exploateze orice vulnerabilități care ar putea fi găsite. Securitatea containerelor va deveni astfel o tendință în creștere pentru Cloud în lunile următoare. Programele care oferă securitate pentru containere sunt dezvoltate și testate încontinuu pentru a depăși performanțele anterioare.

Securitatea fără server

Funcțiile serverless sunt din ce în ce mai mult folosite de organizații pentru a rula numeroase aplicații și servicii odată cu adoptarea calculului fără server în arhitecturile IT moderne. Cu toate acestea, pe măsură ce acest tip de tendință se schimbă, se transformă și problemele de securitate legate de ea. Securitatea funcțiilor serverless față de amenințări și vulnerabilități este unul dintre factorii-cheie în menținerea integrității și securității sistemului global.

Securitatea cibernetică și securitatea în Cloud rămân o prioritate uriașă pentru companiile care își bazează activitatea pe aceste servicii. 

Cum se pot pregăti companiile pentru tendințele preconizate pentru 2024?

Lista de mai sus este doar vârful aisbergului în ceea ce privește tendințele așteptate în viitorul imediat pentru securitatea în Cloud. Companiile trebuie să se asigure că sunt pregătite pentru a le putea gestiona atunci când va veni momentul.

Există mai multe modalități prin care se poate obține acest lucru, cel mai important pas fiind acceptarea și investiția în progres atunci când este necesar. De exemplu, organizațiile care nu au adoptat încă ZTA ar trebui să o facă, deoarece aceasta le poate oferi cea mai mare formă de protecție disponibilă în prezent. Dacă nu au făcut-o deja, atunci ar putea să le coste mult mai mult în viitor.

În plus, merită să investești în machine learning și în inteligența artificială generativă, deoarece aceste tehnologii continuă să demonstreze capacitatea pe care o au de a înțelege și de a face față amenințărilor la care sunt expuse.

Cu toate acestea, în timp ce există o mulțime de lucruri pe care companiile le pot face pentru a se asigura că sunt pregătite pentru viitorul securității în Cloud, acestea trebuie, de asemenea, să își amintească faptul că trebuie să rămână conforme. 

Există reguli și reglementări în fiecare regiune, care pot avea un impact asupra nivelului sau tipului de securitate în Cloud utilizat. Respectarea reglementărilor în evoluție privind protecția datelor ar trebui să fie, de asemenea, esențială.

Articole similare