Actualitate

Târg de Crăciun caritabil marca „Liceul Tehnic”, la Centrul de informare turistică din Piața Dacia

Adevărata fericire, stă în lucrurile mărunte, care ne fac să apreciem oamenii din jurul nostru şi ne învaţă să ne bucurăm de ceea ce contează cu adevărat. La acest tip de fericire ne îndeamnă elevii și profesorii Liceului Tehnic Buzău, care și-au făcut timp, dar și prieteni care să îi ajute în organizarea unui eveniment caritabil ce va avea loc luni, 18 decembrie, între orele 9.30 și 18.30, la Centrul de informare turistică din Piața Dacia. Este vorba despre un Târg de Crăciun cu strângere de fonduri pentru reabilitarea spațiilor din școala lor, pe care îl organizează alături de Asociația Narada și cu sprijinul Primăriei Municipiului Buzău. Asociația Narada va dubla suma ce se va strânge prin organizarea târgului. Cu sumele astfel obținute din vânzarea produselor, cu ajutorul Narada și al partenerilor care susțin organizația și campania târgurilor de Crăciun, Liceul Tehnic Buzău speră să facă rost de fondurile necesare cel puțin pentru înlocuirea ușilor din corpul B.

Cei care doresc să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de educație din Liceul Tehnic, în spiritul sărbătorii Crăciunului ce stă să sosească, pot participa la Târgul de Crăciun  organizat  pe parcursul zilei de luni, 18 decembrie, de elevi și de cadrele didactice. Nu vor regreta alegerea, pentru că elevii au pregătit un program artistic alături de colegii lor de la Ansamblul „Balada”. Ei îi vor bucura pe buzoieni cu o serie de dansuri populare și îi vor colinda și vor crea o atmosferă magică de sărbători.

Pentru târg, elevii  de la Tehnic au bricolat minunate ornamente, coronițe și tablouri cu tema Crăciunului pe care le oferă spre vânzare.

Simultan cu evenimentul din Buzău, organizat de Liceul Tehnic, în alte 58 de școli din țară se vor organiza târguri de Crăciun în care se vor pune în vânzare obiecte hand-made pentru membrii comunităților din care fac parte. Foarte multe persoane publice, influenceri, actori, muzicieni, scriitori, au acceptat provocarea de a fi alături de micii antreprenori în această primă experiență a lor în business. „Târgul de Crăciun cu strângere de fonduri reprezintă, totodată, și un manifest al elevilor prin care aceștia atrag atenția și invită la implicare socială, astfel încât să poată învăța în condiții adecvate, dar și o modalitate să își dezvolte o gândire antreprenorială, să devină independenți și să strângă bani, să își construiască propriul lor mecanism de finanțare”, transmite într-un comunicat directoarea Liceului Tehnic, Corina Moise Poenaru.

Buzoienii sunt așteptați la Târgul  de Crăciun cu lucruri mărunte, și cu oameni buni și frumoși, care le poate aduce bucurie în suflet, care le poate aduce mulțumirea de a se fi alăturat eroilor acestei școli, pentru că  o comunitate puternică înseamnă în primul rând împreună.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker