Actualitate

Țară-țară, vrem poștași!

Poșta Română a scos la concurs mai multe posturi de factor poștal pe perioadă nedeterminată și de agent curier pe perioadă determinată pentru zona de sud-est a țării. Pe site-ul companiei de stat este afișat și județul Buzău, iar reprezentanții Poștei Române au nevoie de doi poștași la Râmnicu Sărat și de un altul la Beceni. Programul de lucru este 8 ore/zi, iar condiția minimă de participare este terminarea învățământului obligatoriu. Proba de concurs este constituită dintr-un interviu, iar media minimă de admitere este șase.

Poșta Română mai transmite că are nevoie de un agent curier pentru comuna Berca și de încă unul pentru orașul Pătârlagele. Și aici, condițiile de înscriere sunt aceleași ca în cazul postului de factor poștal, dar, în plus, este nevoie ca doritorii să posede și permis de conducere categoria B. Proba de concurs va fi constituită tot dintr-un interviu, iar media minimă de admitere trebuie să fie șase.

Documentele necesare înscrierii, bibliografia, precum și restul informațiilor, pot fi consultate accesând link-urile de mai jos:

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker