Sport

Surpriză în Liga a 4-a: Viitorul Vernești, prima victorie după 15 etape!

• Lidera Team Săgeata, de neoprit în drumul spre titlu

Etapa a 20-a din Liga a 4-a a mutat atenția, de data aceasta, de la lupta din vârful clasamentului, unde situația a rămas oricum neschimbată, spre celălalt pol al ierarhiei. Aici, în subsolul clasamentului, “lan­terna” seriei, Viitorul Vernești, a obținut prima victorie după 15 etape! Victima a fost una dintre echipele cu pretenții ale campionatului, Phoenix Poșta Câlnău, de care Viitorul a trecut la limită, 2-1.

Precedentul succes al Verneștiului a fost consemnat tocmai în etapa a 4-a, pe 15 septembrie anul trecut, un 2-0, tot pe teren propriu, în fața Recoltei Blăjani. În fruntea clasamentului, nimic notabil nici de data aceasta, lidera, Team Săgeata, continuându-și netulburată drumul spre titlu, după 5-1 împotriva Diademei Ghe­răseni, iar Voința Lanurile ținând aproape, cu un 2-0 la Berca, în fața Petrolului. În celelalte meciuri ale etapei, victorii scontate ale gazdelor de la Zoița, Balta Albă, Pătârlagele și Sălcioara. Sâmbătă, etapa a 21-a va veni cu derbyul campionatului, la Lanurile, între Voința și Team Săgeata, care poate oferi deja, în funcție de rezultat, un indiciu în privința noii campioane din fotbalul județean.

Liga a 4-a, Etapa a 20-a

Înfrățirea Zoița – Locomotiva Buzău 2-0

Viitorul Vernești – Phoenix Poșta Cîlnău 2-1

Team Săgeata – Diadema Gherăseni 5-1

AS Balta Albă – Liceul „Ștefan cel Mare” 5-2

Recolta Sălcioara – AS Săhăteni Vintileanca 2-0

Montana Pătârlagele – Recolta Blăjani 3-0

Petrolul Berca – Voința Lanurile 0-2

Șoimii Siriu – Avântul Zărnești –

Clasament

  1. Săgeata 58 p.
  2. Lanurile 54 p.
  3. Zărnești 47 p.
  4. Zoița 39 p.
  5. Poșta Câlnău 35 p.
  6. Sălcioara 34 p.
  7. Pătârlagele 31 p.
  8. Locomotiva 25 p.
  9. Berca 25 p.
  10. Balta Albă 22 p.
  11. Gherăseni 19 p.
  12. Siriu 17 p.
  13. Blăjani 16 p.
  14. Săhăteni 15 p.
  15. Ștefan cel Mare 11 p.

16.Vernești         10 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker