Studenți de la Politehnică vor face practică la fabrica Lincoln Electric din Buzău
S-a încheiat un parteneriat strategic pentru excelență în sudare

Studenți ai Universității Politehnica din București vor avea acces direct la stagii de practică într-una dintre cele mai performante unități industriale din domeniul sudării, în urma unui parteneriat încheiat între Lincoln Electric și UPB, cu sprijinul Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR) – Sucursala Buzău.
Întâlnirea care a pus bazele acestei colaborări de anvergură a avut loc astăzi, la inițiativa președintelui AGIR Buzău, conf. univ. dr. ing. Ștefan Constantin Petriceanu, și a dr. ing. Sorin Crăciun. Evenimentul a reunit reprezentanți ai companiei Lincoln Electric, ai mediului universitar și ai organizațiilor profesionale.
Reprezentantul Lincoln Electric, dr. ing. Pallav Chattopadhyay, director în cadrul diviziei de cercetare pentru Europa și Orientul Apropiat, a discutat cu prof. univ. dr. ing. Oana Chivu (directorul Departamentului de Ingineria Calității și Tehnologii Industriale) și cu prof. univ. dr. ing. Ionelia Voiculescu (coordonator al programului de studii „Ingineria Sudării”) despre un cadru solid de colaborare bilaterală.
Unul dintre cele mai importante puncte ale întâlnirii a fost posibilitatea ca studenții de la licență și master să desfășoare stagii de practică în fabrica Lincoln Electric din Buzău. Aceasta este una dintre cele mai moderne unități din Europa în domeniul sudării și va oferi tinerilor ingineri ocazia de a învăța direct de la profesioniști de top și de a interacționa cu echipamente și tehnologii de ultimă generație.
Alte direcții de colaborare includ:
- organizarea de vizite tehnice pentru studenți și cadre didactice
- programe de studii duale, cu componentă aplicativă în industrie
- dotarea laboratoarelor UPB cu echipamente Lincoln Electric
- proiecte comune de cercetare, teoretice și experimentale
- transfer de know-how între industrie și mediul academic
O alianță pentru viitorul educației inginerești
AGIR Buzău joacă un rol esențial în facilitarea acestei alianțe între mediul academic și cel industrial, susținând excelența în formarea viitorilor ingineri. Prin inițiative precum aceasta, România face pași concreți spre adaptarea educației tehnice la cerințele reale ale pieței și la provocările industriei 4.0.
Acesta este un moment definitoriu pentru sudarea românească pentru că o instituție de învățământ superior pune bazele unei colaborări între educație și industrie care va genera specialiști performanți, pregătiți practic și conectați la tehnologiile de vârf.
AGIR Buzău rămâne un catalizator al colaborării dintre industrie, cercetare și educație, în sprijinul generației viitoare de ingineri specializați în procese de sudare, control nedistructiv și tehnologii avansate de fabricație.


