Sport

Stop joc la Baia Mare! Gloria, fixată pe locul 5

Gloria n-a reuşit să evite cel mai negru scenariu în lupta pentru ocuparea locului 4, care garantează accesul în cupele europene, şi a pierdut partida susţinută joi seară, la Baia Mare, cu Minaur, în penultima etapă a Ligii Naţionale.

Echipa buzoiană a cedat cu scorul de 31-35 (16-16) în faţa maramureşencelor şi va încheia campionatul pe locul 5, indiferent de rezultatele din ultima etapă. Gloria ar putea ajunge în Europa şi de pe această poziţie, în cazul în care va aplica şi va şi primi un wild card pentru EHF European League, cu condiţia ca în întrecerea internă titlul să îl cucerească Rapidul, iar CSM Bucureşti, la rândul ei, să primească un wild card pentru Liga Campionilor. Deocamdată, însă, doar speculaţii. Tot joi seară, în aceeaşi etapă, Măgura Cisnădie s-a impus în deplasarea de la Mioveni şi va termina sezonul pe locul 4.

Duminică, de la 15.30, la Sala Sporturilor, într-un meci care acum nu mai prezintă nicio importanţă, Gloria va înâlni penultima clasată, Ştiinţa Bucureşti, în ultima etapă a campionatului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker