Șlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Denisa Comănescu

Un veritabil om de aleasă cultură este poeta, editoarea și traducătoarea buzoiană Denisa Comănescu. Ea s-a născut la data de 4 februarie 1954, fiind fiica avocatului Caton și Elenei Comănescu. A absolvit Liceul „Mihai Eminescu” (1973) în orașul natal, fiind colegă cu scriitorul Emil Niculescu. Urmează Facultatea de Filologie a Universității București, secția limba și literatura română – limba și literatura engleză, luându-și licența în anul 1977.

După absolvire lucrea­ză la o firmă de import-export ca translator (1978 – 1978) și apoi ca redactor și redactor-șef la Editura Univers. Din anul 2007 este director editorial al Editurii Humanitas Fiction.

Ca elevă de liceu, a frec­ventat, la Buzău, cenaclul ziarului „Viața Buzăului”, în paginile căruia a debutat în anul 1969. Și-a făcut un nume în literatură încă de pe vremea studenției când a publicat versuri în „România literară” (1975) și în alte reviste de profil, fapt ce a dus la obținerea Premiului pentru Poezie al revistei „Lu­ceafărul” (1978). Editorial a debutat cu volumul „Izgonirea din Paradis” (Editura Cartea Româ­nească, 1979) pentru care a primit premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor.

Au urmat volumele de versuri, nu multe ca număr dar deosebit de valoroase: „Cuțitul de argint” (Editura Eminescu, 1983), „Barca pe valuri” (Editura Cartea Românească, 1987), „Urma de foc” (Editura Axxa, 1999) și „Acum biografia de-atunci” (Editura Eminescu, 2000). În afara premiilor mențio­nate a mai obținut Premiul Salonului de Carte al Festivalului de Poezie de la Oradea (1999) și Premiul revistei „Tomis” pentru poezie (1999).

Este, din anul 1986, membră a Uniunii Scriitorilor din România. În afara acestor meritoase recunoașteri, Denisa Comă­nescu a fost distinsă cu Ordinul Național „Servi­ciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”.

În calitatea pe care o are de editor a participat, în calitate de invitat, la importante târguri de carte și la festivaluri de li­te­ratură, la Ierusalim, Budapesta, Neptun, Genova, Iași, Madrid, Torino, București, Beijing, Leipzig. Este de remarcat faptul că poeziile sale au fost pu­blicate în antologii din peste 15 țări; a tradus din limba engleză din opera lui Alan Brownjohn și a lui Eilean Ne Chuilleanain, iar unele volume de-ale sale au fost traduse în Suedia și Spania. În plan personal mai putem menționa faptul că este soția scriitorului Nicolae Prelipceanu.

Despre poezia sa au scris un număr impresio­nant de personalități din lumea literară: Nicolae Manolescu, Laurențiu ­Ulici, Radu G. Țeposu, Marian Papahagi, Alex Ște­fănescu, Petru Poantă, Dan Cristea, Valeriu Cristea, Radu Călin Cris­tea, Angela Marinescu ș.a.

Nicolae Manolescu, în anul 1988, scria în revista „România literară” urmă­toarele: „Ce fel de lirică scrie Denisa Co­mănescu la treizeci de ani? Pe scurt, ea poate fi definită ca una care, difuz biografică, are toți porii deschiși spre întâmplările din irealitatea sufletească, fără totuși înclinație confesivă propriu-zisă, pre­ferând imaginile incoerente și șocante: e pretutindeni un soi de nai­vitate jucată, de simplism intenționat și chiar de obscuritate datorată ruperii legăturilor interne”.

După umila mea părere, poezia Denisei Comănescu se poate descifra după lectura unui singur poem: „Obsesia biografiei”. Aici descoperim cine e omul Denisa Comănescu, ce sentimente vrea să ne transmită și de ce poezia poate fi, la un moment dat, o săritură acrobatică, adică o robinsonadă – așa cum această expresie se folo­sește în sport sau un experiment al unor indivizi izolați ce trăiesc în afara societății. Însă nu este chiar așa. Vom descoperi o poezie caldă, umană, cu sentimente dintre cele mai firești într-un peisaj când idilic, când din zodia teluricului. O poezie densă în care trăirile sunt la intensitate maximă, aproape de paroxism. Poeziile ei de mai târziu îl contrazic pe Nicolae Manolescu. Și încă o remarcă. În ultimii ani, câți or fi trecut?, Denisa Comănescu nu a fost invitată la vreun eveniment literar în orașul natal. Sau poate nu îmi mai aduc eu aminte. Cred că diriguitorii din domeniul culturii ar trebui să aibă în vedere acest aspect.

Robinsonadă

Stau agățată de cameră

și omor sentimente

cu fierul de călcat.

Ca pe muște.

Dar stoarce aceasta mă strânge

ca un corset.

M-am confundat cu boilerul

cu mașina de râșnit cafea

cu bidonul de motorină

cu buldozerul

cu o cămașă de noapte foarte fină.

O, dacă aș fi un vapor

iubirea mea i-ar asigura

cea mai frumoasă mare

cel mai ușor tangaj

insula miraculoasă

cu oameni.

tu

tăind din viața celorlalți

mari felii

ca dintr-o bucurie de care

ți se apleacă brusc

Unui prieten care m-a rugat să-i dedic poemul V

Nu am sădită în mine sămânța victoriei.

Sunt plante care aprind rădăcini

într-un pahar cu apă

viguroase ca niște iezuiți

forează stânci

decapitează orașe

ajung la cer și nu în pământ

O, temperamente vulcanice,

am lins atâta cenușă

până soarele mi-a răsărit în pântece

și de atunci strălucesc

strălucesc

voi publica această poezie

dragostea mea pentru tine

este câmpul acesta cu păpădii de la Dorna

ura ta au mestecat-o veverițele din molizi

slăbiciunea ți s-a scurs în pământ sub prima

frunză de măcriș

trupul tău mă stăpânește cu merindea cea sfântă

ce prevestesc apele Bistriței

în căldarea uriașă în care ardem mocnit?

în noi un vulcan dă semne ciudate,

oare lava lui fi-va laptele meu

exasperat de neîncolțit?

Numai eu întâmpin bucuria

Am văzut îndrăgostiți în ruină

am văzut soarele bolnav

scuipând peste

multe din fericitele clipe

ale prietenilor mei:

cu flori de gheață i-a amăgit

aruncându-le apoi mere putrede.

Trupurile și-au fluturat trufia de-o clipă

prin impudice ploi

toamna a despardosit lucrurile

de safirele false

mirii sculptați

pe copaci

au fugit…

Numai eu mai întâmpin bucuria

care vine

cu picioare de zahăr prin râu.