Șlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Angela Baciu

Poetă, prozatoare și ­pu­blicistă română, Angela Baciu mai semnează și Angela Baciu-Moise, nume rezultat în urma căsătoriei cu ing. Dan Moise care, din păcate, în anul 2007 a decedat. Aceasta s-a născut la data de 14 martie 1970 în Brăila, dar de mulți ani este stabilită la Galați. După ce a făcut studiile gimnaziale și liceale și-a desăvârșit pregătirea urmând Facultatea de Drept și Administrație Publică Europeană, Facultatea deȘtiințe ale Comunicării, ambele ale Universității „Danubius” din Galați și Facultatea de Științe Juridice și Administrative a Universității „Dimitrie Cantemir” din București.

A lucrat în învățământ (în primii ani după absolvirea facultății), în presă, în cultură și ca jurist la diferite instituții. Din punct de vedere literar a debutat în anul 1987 în revista „Amfiteatru” din București. Editorial a debutat în anul 1994, la Editura Porto Franco din Galați, cu volumul de versuri „Fragmente dintr-o cavatină”.

Din acel moment este o prezență nelipsită de pe rafturile librăriilor și bibliotecilor cu volume de versuri, poezii pentru copii și ­pu­blicistică. Se află prezentă în numeroase cărți colective și antologii. Reviste precum Convorbiri literare, Poesis, Poezia, Luceafărul românesc, Du­nărea de Jos, Oglinda literară, Antares, Rețeaua literară, Porto Franco ș.a. i-au găzduit și îi găzduiesc scrierile. S-a mai remarcat prin realizarea a peste 50 de interviuri cu oameni de cultură, în principal scriitori. Amintesc doar câțiva: Laurențiu Ulici, Radu G. Țeposu, Fănuș Neagu, Radu Cârneci, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Constantin Ciopraga, Cezar Ivănescu, Nora Iuga, Leo Butnaru și mulții alții.

Volumele publicate i-au adus nu numai aprecierea cititorilor, dar și ale juriilor unor concursuri la care a participat, obținând peste 30 de premii. Iată-le pe cele mai importante: Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Bacău (2004), Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Iași (2008 și 2018), Premiu și Trofeu de onoare al revistei „Nou Horizont” (Spania, 2011) și Marele Premiu la Festivalul Internațional de Literatură „Lucian Blaga” (Sebeș – Lancrăm, 2016).

Poezia sa a fost tradusă, printre altele, în limbile: franceză, engleză, maghiară, slovacă, cehă și spaniolă. Ca urmare a acestor performanțe în anul 2002 a fost primită în Uniunea Scriitorilor din România, activând în cadrul Filialei Iași, iar din anul 2017 este membră a PEN CLUB România.

Mai trebuie menționate două aspecte ale activității Angelei Baciu. În primul rând faptul că este implicată în numeroase proiecte culturale, atât în țară cât și în stră­inătate. În al doilea rând este de remarcat faptul că din anul 2010 participă la numeroase campanii umanitare și sociale care îi vizează pe copii, bătrâni și persoane cu dizabilități.

„Să scrii despre viețile oamenilor, îi spune o floră­reasă din poemele ei într-o anumită împrejurare. Și asta face Angela Baciu: scrie des­pre viețile oamenilor dintr-o localitate de pe Dunăre, adunând în micile biografii pe care le construiește cantități semnificative de timp (aproape două secole încap în stampele ei), de spațiu (oamenii reconstruiți aici s-au vânturat prin toată lumea) și, mai ales, de umanitate”, scria Radu Vancu despre volumul de versuri „Hotel Camberi”.

Acest hotel chiar a existat în orașul Sulina, acolo unde Dunărea se sărută și se îmbrățișează cu marea. Din el a mai rămas doar scheletul și misterele mai vechi sau mai noi. Angela Baciu mărtu­risește într-un interviu luat de poeta Victoria Milescu că ea, ca ființă născută pe malul apei, are soarta undelor bătrânului fluviu: adică se află mai mereu pe drumuri în călătorii dintre cele mai interesante și că scrisul său, în majoritatea textelor, se produce în cafenele, în tren sau hoteluri.

În același interviu explică de ce a fost numită și de către cine Chira Chiralina, celebra eroină a lui Panait Istrati, dar și unul dintre simbolurile Brăilei. Și versurile sale au ceva din misterul celebrei eroine.

scrisoare de la freud

știi,

am primit o

scrisoare

de la freud,

îmi spunea să

nu mai fluier

după

pescăruși.

să număr pașii

înapoi

până la mare.

și să nu-i uit

pe scufundați.

max și solange

din camera lui

de la sanatoriul berk-sur-mer,

1. blecher privește

marea.

alături solange

carne fierbinte,

degetele lui înghețate.

corp inert.

din camera

de la marginea sulinei

privesc marea.

farul vechi și

bătrânul doctor

cu piciorul de lemn.

nălucile

pe holul lung și întunecat fotografiile

par năluci.

mă îndrept spre cimitirul evreiesc

sunt oameni acolo

nu le văd chipurile

– Gerson Marcu împușcat de răufăcători

la 7 martie 1901 –

citesc pe crucea de la intrare.

nora îmi zice să fiu degajată.

cerșetorul

își bălăngăne

picioarele.

dedesubt dunărea

furioasă.

mai soarbe

din sticla

murdară

o gură de spirt.

fără pâine

„beau de la cinșpe ani”

bombăne simion

„am lucrat

pe macara

când eram tânăr.

mai târziu

sâmbăta

mă urcam

în barcă și

mă întorceam

peste doi ani.

câți copii am?”

numără pe degete

„petru, anușca, olga

să bem

pentru ei, hâc”

își face o țigară

din mătase

de cucuruz

degetele îngălbenite

cu unghiile murdare

ridică arătătorul

„ești frumoasă, duduie”

Altă zi de luni

Se închide docil, resemnat, în sinea-i,

Îi paralizează brațul, gura,

Durerea nu este insuportabilă pentru că e ascuțită,

Ci pentru că e permanentă, nu se moare din asta,

Trăim, luptăm.

ACUM bucuria pe care o simt la

Vederea soarelui,

La vederea mamei,

O știi.

Luni dimineața trezirea e mai grea,

Cafeaua tare, cu două lingurițe de zahăr,

Ceasornicul ne privește fix,

n-o iau razna – SUNT FEMEIA CARE NU PLÂNGE –

nu mă ascund, inventez

amoruri, povești nebunești,

nu mă justific, am, dacă nu

cel mai frumos, atunci si­gur cel mai călit suflet

din toate câte au fost și sunt…