Cultură

Şlefuitorii de cuvinte – Damian URECHE

Cred că sunt puţini iubitori de poezie din zona Buzăului care să-și ­amintească de poetul Damian Ureche. Eu i-am descoperit opera datorită marelui scriitor Dinu Săraru (erau consăteni) și poetului Marius C. Nica, cel care s-a aflat în anturajul său în perioada de tinereţe a sa.

Damian Ureche s-a născut la data de 2 septembrie1935 în satul Rugetu, comuna Slătioara, din judeţul Vâlcea. A urmat școala generală în satul natal, apoi studiile medii la liceele „Moise Nicoară” din Arad și „C.D. Loga” din Timișoara, la seral, lucrând la vremea respectivă ca muncitor forestier și ca miner. Studiile universitare le parcurge la Facultatea de Filologie Timișoara și Facultatea de Ziaristică din București.

După absolvire activează în presa literară, la revistele „Scrisul bănă­ţean” și „Orizont” din Timișoara. Debutul editorial al poetului se produce în anul 1964 cu volumul „Temperamentul primă­verii”. De la debut și până la dispariţia sa, care s-a produs la data de 20 septembrie 1994, a mai publicat încă 17 volume de poezii, toate foarte bine primite, fiind premiate, majoritatea, de către Uniunea Sciitorilor din România și Asociaţia Scriitorilor din Timișoara. Trei volume au apărut postum. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1967.

După moartea sa a fost înfiinţată Fundaţia Lite­rară „Damian Ureche”, al cărei președinte de onoare a fost o perioadă Fănuș Neagu. În amintirea sa, o librărie din Timișoara îi poartă numele, iar pe faţada blocului în care a locuit s-a dezvelit o placă comemorativă și efigia în bronz a poetului. În satul natal, primarul și marele prozator Dinu Săraru au acţionat pentru ca bi­blioteca și școala din Rugetu să-i poarte numele.

Dintr-un text scris de Ion Căliman aflăm date și detalii din viaţa boemă a poetului Damian Ureche. Se întâmplau toate în urmă cu mai bine de 40 de ani. Exista în Timișoara acelor ani o boemă din care făceau parte, în afara poetului, autori precum Traian Dorgojan, Şerban Foarţă, Laurenţiu Cerneţ, Radu ­Me­lnic, Ion Monoran. Pe lângă acești „veterani” se mai aflau tineri studenţi, precum Dragomir Magdin, Geo Galetaru, Teodor Bulza, Mihai Popovici, Petru M. Haș, Marius Nica și încă alţi artiști plastici, actori și gură-cască, „toţi dependenţi de recitaluri, libertate sufletească și desfătare bahică… Sclipitor, spontan, boem până la neglijarea propriei fiinţe (adesea umbla iarna fără palton!)… Damian a fost și a rămas pentru mine omul debordant, omul surpriză, un spirit fulgurant, un freamăt liric în continuă des­fă­șurare, un prestidigitator al cuvântului inspirat, poet nativ, scânteietor până la incandescenţă, năvalnic în imaginaţie, trăire și rostire”. Tot Ion Căliman ne spune că în anul 1982 a trecut ilegal graniţa și volumul său „Ulcioare de Horezu” a fost retras din librării și dat la topit.

Cele mai multe întâlniri se petreceau la restaurantul Palas. Au mai scris ­des­pre creaţia sa Nicolae Manolescu, Cornel Regman, Ştefan Augustin Doinaș, I. Cocora, A. Dumbrăveanu, E. Dorcescu, N. Ciobanu, V. Drumeș, Mircea Micu, Cornel Ungureanu, Al. Piru ș.a. Că a fost un autor important stau marturie desele apariţii în revistele literare prestigioase ale vremii: România literară, Viaţa românească, Contemporanul, Convorbiri literare, Tribuna, Ateneu, Astra etc. Mai trebuie spus faptul că au fost traduse lucrări în Iugoslavia, Austria și Australia.

Alb imaculat

lui Nichita Stănescu

Mesteacăn lângă alb imaculat,

Mai am un cer nepotolit și blond.

De când cu duhul iernii ai plecat,

Bătrâne, ninge strâmb pe mapamond!

Ne sfâșie absenţele, rotund,

Şi fluturii ne cheamă îndărăt,

Iar mugurii în locul tău răspund

Că nu credeai să-n­veţi să fii omăt.

Vocale mute vin să te mai strig

Că ţi-ai făcut un loc plecând din loc.

Bătrâne, s-a făcut pe lume frig,

Mai pune niște cân­tece pe foc!

Riscul poetului

Se clatină clopotniţa luminii

Şi pașii-s refuzaţi de munţii răi,

Iar până mâine m-a­restează crinii

Că am tânjit prea mult la sânii tăi.

Chiar sânii tăi lipsiţi de libertate

Sunt revoltaţi și sar din închisori.

Dar ce pirat n-ar vrea să-mi fie frate,

Când ar vedea asemenea comori?

Ori sunt ai tăi, ori sunt ai nimănuia,

Dar ca să-i văd mai des aș cugeta

Să cer azil politic la gutuia

Ce arde peste cărţi în casa ta!

Chiar dacă

Chiar dacă mi se spune în oracol

Că nu mai am ce dărui, n-ascult;

Mai pot să dau o seară de spectacol

În cinstea unei lacrimi de demult.

Chiar de s-au dus pe râpă toţi arginţii,

Şi viile sub brume putrezesc,

Mai pot să dau din pivniţele minţii

Câte un cântec și un vin domnesc.

Chiar dacă s-a rărit lumina toată

Şi de petreceri nu mai am habar.

Mai cântă-n crâșma ­inimii o fată,

Şi pot să vă mai dau câte-un pahar!

Parafrază

De la Nistru pân-la Tisa

Tot românul plânsu-mi-s-a

Că nu mai poate stră­bate

De-atâta securitate!

Epigramă

lui Dinu Săraru

Ori nu-i place adevărul

Ori l-a blestemat Olim­pul

Când iubește pierde părul

Şi când scrie, pierde timpul!

Teiule

Teiule, tu nu dai fructe;

Recunoști: rodirea doa­re;

Numai tu din toţi copacii

Ştii să te oprești la floare.

Dar mireasma, dar mireasma,

Care ne-a-mbătat natura?

Sunt și fructe ce se gustă

Cu-alte simţuri decât gura.

Elegie

Ne vom vedea din ce în ce mai rar,

Din ce în ce mai des va bate vântul,

Iar timpul, ca un tânăr arhivar,

O să-ţi păstreze sufletul și gândul.

Albinele zburând prin telefon

Nu și-or mai face-n glasul tău prisacă,

Iar gările-n eclipsă de peron

Vor inventa doar tre­nuri care pleacă.

Ne vom sui în fiecare zi

Pe zariștea stelarelor vitrine,

Să știm ce doruri ni s-ar potrivi

Şi care despărţire-ar sta mai bine!

Zăpada moare, berzele răsar,

Şi-n hohot vesel râde tot pământul –

Ne vom vedea din ce în ce mai rar,

Din ce în ce mai des va bate vântul!

Articole similare

error: Continut protejat!!