Actualitate

Șir de infracțiuni comise de doi buzoieni! Au sfârșit arestați

În ziua de 16 decembrie, polițiștii de investigații criminale, alături de polițiști de ordine publică, de proximitate și sprijiniți de luptători din cadrul  Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat o percheziție domiciliară la imobile utilizate de către doi bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, furt calificat în scop de folosință, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.

Din cercetările efectuate de către polițiști s-a stabilit că în perioada 3 – 13 decembrie, cei doi bărbați în vârstă de 28 și 54 de ani, din Buzău, au sustras suine de la un imobil din Gherăseni, dar şi un autoturism aparținând unei societăți comerciale din Buzău. De asemenea, au alimentat cu carburant mașina sustrasă la un agent economic fără a achita contravaloarea şi au fost implicați într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale. Ulterior au abandonat maşina în Gălbinaşi. Prejudiciul a fost aproximat de persoanele vătămate la peste 25.000 de lei.

În urma percheziției a fost indisponibilizat un autoturism despre care există indicii că ar fi fost sustras, mai multe telefoane mobile, medii de stocare, 12.000 de lei, 55 de euro, 3.900 de bolivari și alte bunuri a căror provenienţă nu a putut fi justificată.

Față de cei doi a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în ziua de 17 decembrie, instanța a emis pe numele persoanelor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker