Actualitate

Servicii medicale noi, de anul viitor, la Spitalul Judeţean Buzău

Reprezentanţii Consi­liului Judeţean Buzău au anunţat investiţii noi la Spitalul Judeţean. Cabinete moderne, dotate cu apara­tură de ultimă generaţie, unde buzoienii care au pro­bleme locomotorii vor putea face recuperare medicală în afecţiuni reumatismale degenerative şi inflamatorii post-traumatice vor fi amenajate anul viitor pe un teren de pe care vor fi demolate două clădiri anexe vechi. Este vorba despre o magazie şi un atelier, ce ocupă în prezent o supra­faţă de peste 400 mp, construite în anul 1974 şi care nu au beneficiat de-a lungul timpului de reparaţii curente sau capitale.

Odată demolate aceste anexe, pe terenul eliberat vor fi amplasate module în care vor fi amenajate cabinetele de recuperare medicală. Ulterior va fi achiziţionată aparatură modernă pentru dotatea acestora. În şedinţa de joi, consilierii judeţeni au aprobat trecerea anexelor din proprietatea publică în cea privată, demers necesar pentru ca proiectul ­mo­dulelor să poată fi pus în practică.

Cabinetele vor fi deservite de doi doi medici specialişti care să realizeze procedurile specifice. ,,Din discuţiile cu managerul spitalului şi cu medicii care lucrează acolo, sunt mai multe cereri de medici care să lucreze pe aceasta specialitate. Vor mai fi angajaţi doi medici. Buzoienii si nu numai, vor avea parte de servicii medicale de calitate şi de aparatură ­mo­dernă ca să-şi poată face recuperarea”, a declarat Petre Emnaoil Neagu, preşe­dintele Consiliului Judeţean Buzău.

Iinvestiţia s-ar ridica la aproape 200 de mii de euro.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker