Actualitate

Sentință definitivă în dosarul Orizont al fostului primar Boșcodeală

Sentință definitivă în celebrul Dosar ,,Orizont” în care fostul primar al Buzăului Constantin Boşcodeală a fost judecat pentru abuz în serviciu. Constantin Boșcodeală a fost trimis în judecată în primăvara lui 2014 alături de alți doi inculpați, fosta șefă a Oficiului de Cadastru, Viorica Stana și fostul director al Stațiunii de Cercetare pentru Legumicultură, Nicolae Trandafir, cei trei fiind acuzați de abuz în serviciu pentru trecerea unui teren de 33 de hectare în domeniul privat al municipiului Buzău. Astăzi un complet de la Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat definitiv.
Admite apelul și în rejudecare pronunţă o nouă hotărâre: În baza art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) C.proc.pen admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpaţii: Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica, Nicolae Trandafir, împotriva sentinţei penale nr. 290 din data de 7 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa. 
Desfiinţează în parte sentinţa în latură penală şi rejudecând, pronunţă o nouă hotărâre, după cum urmează: În aplicarea disp. art. 5 cod penal, constată că legea penală mai favorabilă inculpaţilor Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir este Codul Penal din 1968. 
În aplicarea disp. art. 5 cod penal, menţine soluţia dispusă prin sentinţa atacată, în conformitate cu art. 396 alin. 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f cod procedură penală de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpaţilor Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, potrivit art. 122 alin. 1 lit. b şi alin. 2 cod penal din 1968 rap. la art. 124 cod penal din 1968, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii 63/2012, pentru infracţiunea dedusă judecăţii, aceea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev. de art. 248 rap. la art. 248 1 cod penal din 1968, faptă din data de 19.11.2001. 
Dispune anularea adresei nr. 1676/09.05.2007 emisă de O.C.P.I. Buzău şi transmisă Instituţiei Prefectului jud. Buzău. 
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei, care nu contravin prezentelor. Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă Agenţia Domeniilor Statului, împotriva aceleiaşi sentinţe”. 
În baza art. 275 alin. (2) obligă pe apelanta parte civilă la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2019.”, se precizează în soluția pe scurt.
În primăvara anului trecut, judecătorii Tribunalului Dâmbovița, prima instanță sesizată, au constatat că faptele de care erau acuzați cei 3 s-au prescris așa că au decis încetarea procesului penal. Chiar și așa, fostul edil al Buzăului și ceilalți doi inculpați au fost obligați să plătească prejudiciul în acest caz, peste 5 milioane și jumătate de lei plus dobânzi. Sentința a fost atacată atât de cei trei inculpați cât și de DNA, iar procesul s-a mutat la Curtea de Apel Ploiești.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker