Actualitate

Seară magică în Crâng

Cu o mantie festivă și o atmosferă plină de bucurie, Buzăul sărbătorește și în acestă seară de sâmbătă, la Târgul de Crăciun din Parcul Crâng. Căsuțe cu cadouri, produse tradiționale, vin fiert și muzică populară, sunt tot atâtea motive de încântare pentru buzoienii care ajung în Crâng.

Organizatorii, Primăria Buzău și Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, speră să transforme fiecare vizită într-o experiență magică de sărbători. Atmosfera de sărbătoare este imortalizată în miile de fotografii care se fac cu telefoanele mobile, mai ales în preajma castelului, în preajma bradului sau a caruselului cu căluți. Căsuțele cu cadouri și produse tradiționale, mirosul îmbietor de vin fiert, dulciuri, vor întregi atmosferă magică și pentru cei mici și pentru cei mari până la Crăciun.

Magia sărbătorilor de iarnă în târgul din Parcul Crâng continuă în această seară cu Bianca Constantin, Alessia Drăgoiu, Mirela Ursache, Dănuț Drăgan, Lavinia Goste și Marius Zorilă, alături de instrumentiști ai orchestrei Valahia.

Seara de duminică, 3 decembrie, va fi „luminată” de muzica pe care o vor aduce pe scena din Crâng de Flavia Cochirleanu, Laura Constantin, Tatiana Răduță, Loredana Răduță și Andreea, Patricia, Bianca și Laura, adică  trupa  „Amadeus”, a cărei  muzică ne poartă într-o manieră unică și foarte originală prin toată istoria muzicii, de la delicatețea concertelor lui Vivaldi până la energia unui band live cântând I Love Rock’n Roll.

Articole similare