Actualitate

Se reverifică interceptările care ar putea tranşa ,,dosarul Beganu”

Procesul retrocedării dubioase a peste 5.000 de hectare de pădure de pe raza comunei Gura Teghii, dosar în care doi foşti prefecţi au fost trimişi în judecată împreună cu foşti funcţionari publici, oameni de afaceri şi un fost judecător de la Judecătoria Pătârlagele, s-ar putea încheia în perioada imediat următoare. Nu este exclus ca mulţi dintre inculpaţi să scape de condamnări din cauza prescrierii faptelor ori a interceptărilor a căror transcriere nu ar fi tocmai veridică.

La termenul de luna trecută, completul de judecată a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vizând efectuarea percheziţiei informatice asupra sistemelor/suporţilor optici de stocare de date informatice, respectiv suportul electronic ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 15.10.2014 la domiciliul martorului Sturdza Paltin Gheorghe în dosarul nr. 63/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Braşov, ataşate la acest dosar. Este vorba despre interceptările convorbirilor în care afaceristul Gheorghe Ceteraş se lăuda cum a reuşit într-un timp scurt să intre în posesia documentelor pentru cele 5.000 ha de pădure de la Gura Teghii. Ceteraş a acuzat că înregistrările audio folosite în dosarul Paltin Sturdza sunt viciate, la fel şi în dosarul său.

Paltin Sturdza, judecat într-un dosar de rerocedări dubioase de păduri în judeţul Bacău, este cel care l-a înregistrat pe beneficiarul pădurii de la Gura Teghii, Gheorghe Ceteraş, cu un ceas şi un reportofon, când au discutat ­des­pre terenul obţinut de Sturdza, din care Ceteraş voia 10.000 de hectare, în schimbul intervenţiilor sale.

Omul de afaceri Ghe­orghe Ceteraş şi avocatul Mihail Cosmin Vasile au fost arestaţi preventiv de judecătorii Curţii de Apel Braşov, fiind acuzaţi de trafic de influenţă într-un dosar disjuns din cel în care 17 persoane, între care fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, fostul deputat Ioan Adam şi fostul senator Tudor Chiuariu au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, privind retrocedări ilegale de păduri.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în contextul în care Tribunalul Covasna a dispus cea mai mare retrocedare de pădure din România, respectiv de 43.227 de hectare, rămasă irevocabilă, ,,interesul persoanelor care se ocupă în mod obişnuit cu vânzarea de păduri a fost foarte ridicat, ştiut fiind că valoarea unei păduri creşte proporţional cu mărimea suprafeţei compacte”.

Unul dintre primii interesaţi de pădurea retrocedată lui Gheorghe Paltin Sturdza a fost şi Gheorghe Ceteraş, care l-a contactat pe acesta şi i-a cerut să-i acorde o întâlnire legată de subiectul terenului respectiv, susţin anchetatorii.

Procurorii anticorupţie prezintă, în documentul prin care a fost reţinut Gheorghe Ceteraş, obţinut de MEDIAFAX, o înregistrare din 26 iulie 2012 a unei discuţii dintre Ceteraş, Paltin Sturdza şi ­avo­catul Cosmin Mihai Vasile, care a avut loc la Braşov. Anchetatorii arată că Paltin Sturdza a făcut această înregistrare cu un ceas care avea funcţie de înregistrare audio-video, precum şi cu un reportofon, pe care îl avea asupra sa, acest probe fiind ridicate de procurori în 15 octombrie 2014, în urma percheziţiei făcute la locuinţa lui Sturdza.

Din discuţie rezultă că Gheorghe Ceteraş încerca să intre pe filiera retrocedărilor ilegale şi să cumpere de la Paltin Sturdza teren din suprafaţa de peste 43.000 de hectare de pădure obţinută de Sturdza în urma unei decizii ilegale a instanţei.

,,Sturdza: Practic mai e… Da spuneţi, cum aţi auzit de mine? Cum aţi avut telefonul şi astea…

Ceteraş: O să vă spun dumneavoastră… De la domnul (neinteligibil). Eu anul trecut am câştigat 5.050 de hectare.

Sturdza: Câştigat? Prin recuperare?

Ceteraş: Vedeţi dumneavostră… Titlul de proprietate, pus în posesie, tot, tot, tot, tot… Eu într-o lună jumate le-am rezolvat toate. Punere în posesie, tot, tot, tot, tot. Aşa am auzit de dvs…

Sturdza: Dar cine v-a dat numărul meu de telefon?

Ceteraş: Trăim în România, v-am spus… Nu fac parte din băieţii cu ochi… antene… eu îmi văd de treaba mea şi ştiu ce am de făcut… ă … un prieten am auzit”.

Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat în iunie 2018 în dosarul retrocedării de pădure de la Gura Teghii, în care doi foşti prefecţi buzoieni sunt inculpaţi. Paul Beganu a fost condamnat la 9 ani şi 8 luni închisoare cu executare, iar Maria Buleandră a primit o pedeapsă, tot cu executare, de 5 ani şi 6 luni. Decizia nu este însă definitivă.  De asemenea, afaceristul Gheorghe Ceteraş a primit o sentinţă de 10 ani şi 8 luni închisoare, fostul şef ITRSV Focşani a fost condamnat la 5 ani închisoare cu executare, avocatul Vasile Mihail Cosmin a primit de asemenea o pedeapsă de 5 ani închisoare, Ion Irimia, angajat Direcţia Silvică Buzău – 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare, Neculae Toader, fost judecător de la Pătârlagele a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni închisoare, juristul Prefecturii, Ştefan Feraru, 3 ani şi 2 luni închisoare, fostul secretar al comunei Gura Teghii ­Li­liana Panaete, 4 ani cu executare, Anton Constantin zis Toni Bocioacă – 3 ani închisoare cu executare, ­Eduard Gabriel Moiseanu, 4 ani cu ­executare, Gheorghe Petre Vlad Poenaru 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pe o perioadă de supraveghere de 3 ani.

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea următoa­relor sume: – de la inculpatul Gheorghe Ceteraş 2.288.000 euro şi 10.000 lei – de la inculpatul Beganu 1.000.000. euro – de la inculpatul Alexandru Lefter 15.000 euro; de la inculpatul  Irimia 1.000.000 euro;  de la inculpatul Neculae Toa­der 250.000 euro;  de la inculpatul Ştefan Feraru 23.000 euro şi 10.000 lei – de la inculpatul Anton Constantin 45.000 euro – de la inculpatul Eduard Gabriel Moiseanu 1.670.240 lei.  De asemenea s-a dispus  obligarea inculpatilor Paul Beganu, Neculae Toader, Ştefan Feraru, Maria Buleandră, Liliana Panaete şi a părţii responsabile civilmente SC Forestiera Ardeleana SRL în solidar la plata unei sume de 5.052.202 lei în favoarea Romsilvei.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2010, Gheorghe Ceteraş împreună cu inculpaţii Gheorghe Petre Vlad Poenaru, Eduard Gabriel Moiseanu şi Mihail Cosmin Vasile s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134,29 ha teren forestier – pădure care aparţinuse „Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră”, în numele nou înfiinţatei SC Forestiera Ardeleana SRL, administrată de inculpatul Gheorghe Petre Vlad Poenaru. Această din urmă societate avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind „redobândirea patrimoniului Societăţii Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră”.

În acest scop, în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2011, inculpatul Ceteraş Gheorghe i-ar fi remis suma de 1.000.000 euro, în două tranşe, inculpatului Irimia Ion, angajat în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA, care a pretins că are influenţă asupra prefectului judeţului Buzău – Beganu Paul şi a altor funcţionari din cadrul regiei menţionate, pentru a-i determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, toate referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5132,29 ha, revendicat de SC Forestiera Ardeleana SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate.

În acelaşi scop, în prima jumătate a anului 2011, inculpatul Ceteraş Gheorghe i-ar fi remis suma de 1.000.000 euro prefectului judeţului Buzău – Beganu Paul, în legătură cu îndeplinirea şi urgentarea îndeplinirii unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, respectiv emiterea unei adrese conţinând menţiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău, în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa respectivă de pădure şi urgentarea punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a inculpatului Ceteraş Gheorghe cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate.

Peste două luni se fac 5 ani de când dosarul a fost trimis spre soluţionare judecătorilor.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker