joi, 03 decembrie 2020

Se încearcă salvarea Mănăstirii Răteşti

O puternică alunecare de teren, din noaptea de 14/15 mai 2014, a transformat Mănăstirea

Răteşti, din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, aşezământ cu începuturi în secolul al XVI-lea, aproape într-o ruină. A fost închisă, după ce stăreţia, clădirea muzeului, mai multe chilii şi biserica veche de peste 170 de ani s-au surpat din cauza alunecărilor de teren provocate de ploile abundente din 2014. Prima distrusă de alunecări a fost stăreţia Mănăstirii Răteşti. Ulterior, mai multe chilii au fost distruse şi ele după ce pământul a continuat să se surpe. Pentru că

încăperile în care trăiau călugăriţele au devenit de nelocuit, viaţa femeilor fiind pusă în pericol, autorităţile bisericeşti au luat decizia de a le muta în centrul social filantropic aflat în apropierea Mănăstirii Răteşti şi aparţinând Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. Alunecările de teren au continuat trei luni, ajungând şi la biserica mănăstirii. De atunci s-a încercat stabilizarea terenului şi oprirea alunecării, însă nu s-a reuşit mare lucru, fiind necesari mulţi bani pentru refacerea aşezământului monahal. Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a accesat fonduri prin Compania de Investiţii pentru refacerea lăcaşului de cult. Pentru ca lucrările să nu fie din nou blocate, în ultima şedinţă din 2017, Consiliului Judeţean Buzău a acordat de urgenţă un sprijin financiar de 100 de mii de lei, bani din bugetul propriu.

Mănăstirea Răteşti, ctitorie de la 1844 a Episcopului Chesarie, se afla, din 2010, într-un proiect european de reabilitare şi introducere a ei în circuitul turistic.

Contractul de finanţare fusese semnat în 2013, iar din 2014 urma să înceapă lucrările. La numai două zile după ce s-a semnat ordinul, mănăstirea a fost calamitată.

La sfârşitul secolului al XVI-lea, actuala aşezare monahală de la Răteşti, ctitorie a boierului Dragomir şi a soţiei sale, era doar un schit de călugări, având o biserică mică de lemn, închinată Sfintei Treimi. Prima menţionare a Schitului din Răteşti se păstrează din data de 6 mai 1634, când acesta este amintit într-un act de danie al monahului Sofronie de Gomeşti. Aşezarea monahală apare menţionată ca „schit” până în 1868. Potrivit documentelor, în anul 1752, locaşul monahal din Răteşti a fost părăsit, fie din pricina unor greutăţi ale vremii, fie din pricina lipsei de monahi. În anul 1760, schitul este reînfiinţat, ca urmare a donaţiei făcute de doi boieri, de acesta dată, schitul primind o obşte de maici.

1 COMENTARIU

  1. Ca geomorfolog , am studiat în amănunt alunecarea de teren de la Rătești. Concluzii: 1. Nu sunt primele alunecări de teren din zonă. 2. Cauzalitatea fenomenului e determinată de adâncirea albiei râului Buzău. 3. Alunecarea este provocată de energia gravitațională acumulată pe o pantă a monoclinului calcaros al Dealurilor Botanului. 4. E o joacă de copii să ne propunem oprirea energiei respective cu 0 sută de mii lei . 5. Tot corpul alunecării trebuie forat până la patul de alunecare și „brodat” cu un păienjeniș de puțuri de aerisire și evaporare a apei. 6. Orice construcție serioasă acolo presupune o răspundere deosebită pentru a „injecta” piloni de beton cu miez de fier, până la „patul” calcaros. 7. Numai pe astfel de fundație se poate asigura viitorul construcțiilor..

Comments are closed.

loading...
error: Content is protected !!