Cultură

Scriitorul cu rădăcini buzoiene Dumitru Ion Dincă, publicat în Suedia

Frumusețea și profunzimea poemelor din vremea de început a scriitorului cu rădăcini buzoiene Dumitru Ion Dincă, ce fac parte din placheta „Scanați cordul de jar”, au fost redescoperite și au trecut granițele țării. În urmă cu 54 de ani, mărturisește poetul buzoian,  „publicam trei poeme, <Purgatoriul adolescenței>”. Acestea s-ar număra printre cele incluse într-o plachetă ce va fi publicată, de către Casa de presă Magica June, în toamna acestui an, în Scandinavia, poetul buzoian fiind membru asociat în Uniunea Scriitorilor din Suedia.

Dumitru Ion Dincă scrie din anul 1960 și a debutat cinci ani mai târziu în Cenaclul „Al. Sahia” din Buzău. Tot în 1965, a publicat în presa scrisă, la „Poșta literară” în revista clujeană „Tribuna”. Adevăratul debut poate fi considerat însă în 1968, în ziarul „Viața Buzăului”. Publică versuri și reportaje în majoritatea revistelor literare, cu precădere în „Contemporanul”, „Amfiteatru” și „Luceafărul”, fiind prezentat și susținut de Ana Blandiana și de Fănuș Neagu.

Despre acele vremi de început și sămânța sădită de poetul buzoian în ogorul literaturii române încă de la primele „acorduri” ale peniței sale în căutarea unor răspunsuri la ceea ce există dincolo de litera tipărită și „fascinat dintotdeauna de puterea verbului”, scriitorul Dumitru Ion Dincă își amintește printre gândurile confraților de condei, pe cele care îi descopereau afinități cu Nicolae Labiș sau cu Lucian Blaga. „Dacă prin 1967, Gheorghe Iova, temutul de astăzi, dar pe atunci un tânăr timid, înfricoșat parcă de proiectele pe care le avea și le dezvolta în lungi discuții purtate, mai ales în cămăruța mea de pe strada George Ranetti nr. 8, nu numai că mă încuraja, dar descoperea în poeziile de atunci afinități cu Labiș, nici nu se putea altfel, cu Blaga sau… Urmuz (nu l-am înțeles), astăzi, la o nouă lectură realizez că totuși <Caietul de dictando> nu rămâne decât un exercițiu benefic în bibliografia mea. Unele au fost publicate prin <Flamura Prahovei>, ziarul regional, <Viața Buzăului>, cotidianul apărut după februarie 1968”, povestește scriitorul Dumitru Ion Dincă.

Dumitru Ion Dincă a publicat volume de versuri, dar și romane. A scris de la bun început așa cum bobului de grâu îi place să rodească pentru pâinea aburindă de pe masă și astăzi, la cei 75 de ani de viață, foarte mulți dintre ei dedicați literaturii, avem în față o frumoasă istorie a devenirii ca scriitor (poet), plină și singulară, un amestec de viaţă şi scriere. A fost omagiat de curând de comunitatea natală – primește din partea primăriei Ulmeni titlul de „Cetățean de onoare” pentru activitatea desfășurată în domeniile educației, cultural și social, prin care a sprijinit promovarea comunității -,  după ceva vreme de când cetatea a apreciat eforturile sale și  îi acordă titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Buzău”, fiind  declarat, în 2010, „Omul anului” de către Consiliul Local Buzău.

Reamintim faptul că Dumitru Ion Dincă este singurul scriitor buzoian ale cărui merite și activitate literară internațională au fost apreciate la nivelul conducerii statului. El a fost decorat, în semn de apreciere pentru activitatea sa literară internațională, cu prilejul Zilei Internaționale a Poeziei, „în semn de apreciere pentru contribuția importantă adusă la promovarea artei poetice în lume”. Președintele țării i-a conferit scriitorului Dumitru Ion Dincă Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria A – „Literatura”. Propunerea înaintată Președinției în acest sens a venit din partea ministrului Culturii de atunci, buzoianul Lucian Romașcanu.

Articole similare