ActualitateCultură

Scriitoarea Camelia Cavadia lansează o carte la Buzău, „ca să nu moară poveștile”

Vineri, 13 septembrie, la ora 17.00, la Centrul Muzeal „I. C. Brătianu”, în cadrul  Buzău International Arts Festival, scriitoarea Camelia Cavadia își lansează volumul „Sufletul lumii”, o carte ce abordează puterea transformatoare a poveștilor în literatura contemporană.

Pe lângă rolul poveștilor în viața oamenilor, spun organizatorii „scriitoarea va aborda teme puternice, precum dimensiunea socială în literatura contemporană, tema abuzului fizic și emoțional, lumea copiilor obligați să muncească în loc să meargă la școală și alte teme semnificative și de mare impact social”.

„Am scris această carte pentru că mă tem de lumea care va veni, dar, mai ales, mă tem să nu moară POVEȘTILE. Să nu dezbrăcăm de tot lumea de mister sau nu cumva să nu­l mai recunoaștem când ni se arată. Uneori, în miezul unor zile cât se poate de obișnuite, își fac loc întâmplări inexplicabile, al căror sens îl pricepem poate mai târziu sau niciodată. Întâmplări care fracturează logica și sfidează raționalul, care supun la grea încercare capacitatea de înțelegere și acceptare”, declară autoarea cărții.

Evenimentul va fi marcat de o discuție despre puterea transformatoare a poveștilor, un subiect central în literatura contemporană. Camelia Cavadia, cu o carieră de 22 de ani în televiziune (Pro TV și Antena1), s-a impus rapid ca una dintre cele mai puternice voci din peisajul literar românesc de când a debutat în literatură în 2015, la Editura Trei, cu volumul „Vina”, care avea să fie desemnat cel mai bun roman de debut la Festival du Premier Roman de la Chambéry (Franța), un an mai târziu. În 2016, a apărut cel de al doilea roman, „Măștile fricii”, care va apărea tradus în limba spaniolă chiar în această toamnă, iar în 2018 romanul „Purgatoriul îngerilor”, despre care scriitorul Radu Vancu a spus că este „documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți”.

 

 

Articole similare