Politic

Scandalul din jurul buzoianului Vlad Teohari, începutul sfârșitului lui Dan Barna?

Solidaritate fără precedent în Uniunea Salvați România față de buzoianul Vlad Teohari, a cărui candidatură la alegerile parlamentare, susținută de USR-PLUS Diaspora, a fost invalidată de Biroul Național al formațiunii politice conduse de Dan Barna, în urma unui aviz negativ de integritate dat de Comisia de arbitraj a partidului, după ce acesta a semnat, anul trecut, o scrisoare deschisă inițiată de Mihai Goțiu și în care peste 100 de membri ai Uniunii Salvați România reclamau execuțiile din partid. Demersul fusese determinat de excluderea Olimpiei Ardelean ca urmare unei postări de pe contul ei personal de Facebook, în care sesiza nereguli din cadrul organizației județene Ilfov.

Luările de poziție ale unor membri marcanți sau simpli ai USR – care au mers de la postări pe Facebook până la demisii din partid – l-au făcut pe Vlad Teohari să transmită, printr-o postare pe Facebook, că nu va abandona lupta pentru revenirea acestei formațiuni politice la principiile pe care a fost fondată, chestiune care ar însemna, implicit, schimbarea actualei conduceri.

“Valul imens de susținere m-a dat peste cap, evident într-un sens pozitiv și este dincolo de așteptările mele. Emoțiile și frustrarea pe care le-am simțit zilele acestea pot spune doar că sunt și au fost intense.

Strict ca individ, mi se pare că trăiesc un film regizat prost, în care m-am regăsit, fără voia mea, în rolul personajului principal de victimă. Colegii, prietenii și familia mi-au fost și îmi sunt alături zilele acestea, iar ei au fost cei care au absorbit o mare parte din șocul resimțit de mine. Le mulțumesc din toată ființa mea pe aceasta cale.

Acum câteva zile am primit cel mai mare număr de voturi de la membrii USR și PLUS din Diaspora cu scopul de a candida pentru Camera Deputaților, din partea USR-PLUS. Să ți se pună eticheta de neintegritate din partea unui grup de șapte oameni, iar aceasta să reprezinte poziția unui partid care luptă pentru decență și pentru care te-ai zbătut pentru idealuri timp de patru ani, e cel puțin frustrant, ca să nu zic dureros și distructiv. Ceea ce s-a întâmplat luni este o nedreptate crasă la adresa democrației interne din partidul nostru. Un partid care din 2016 și-a câștigat reputația prin munca fiecărui membru că luptă împotriva abuzurilor și pentru meritocrație sau transparență, m-a declarat neintegru pentru că am aderat la o scrisoare în 2019 în care semnalam derapajele conducerii actuale. Am fost unul dintre zeci, sau chiar sute de membri semnatari ai acelei scrisori. Biroul Național, cu 13 voturi din 25, a acceptat avizul negativ al Comisiei de Arbitraj și a invalidat candidatura mea chiar dacă, în aceeași ședință a validat o altă persoană în aceeași situație. Imaginea care se creează în jurul meu și care poate avea repercusiuni asupra percepției publice ca individ în societate se răsfrânge și asupra familiei mele și mai ales asupra celor care m-au sprijinit și votat în toată această aventură. Partidul are de suferit din cauza unor lideri iresponsabili. Din 4 martie 1992, de când am dat primul meu <Hello World> în această lume, am mai trecut o singură dată prin amalgamul asta de emoții: la OUG13.

Atunci, la fel ca în situația de față, am luptat. Nu am fost singur și nici acum nu sunt. Sunt optimist și vreau să transmit un mesaj.

Vreau ca USR-ul și implicit PLUS-ul să fie o alternativă reală la actuala clasă politică. Vreau ca partidul nostru unit să fie mai echitabil și mai transparent și să își asume greșelile, nu prin excluderea celor care le semnalează, ci prin asumarea responsabilității celor care le comit. Majoritatea oamenilor sunt de excepție dintre cei pe care i-am cunoscut, oameni care luptă pentru principii și idealuri, nu pentru interesul individual. Despre asta e spiritul userist. Problema noastră este că cei care decid acum iau de multe ori decizii pripite și nu gândite în sens larg de bine comun, ci doar de bine individual. Puterea e un lucru care vine cu o responsabilitate imensă în spate și e bine să realizăm din timp pentru că ne poate afecta judecata. După un timp, când ne uitam în oglindă, e posibil să nu ne mai recunoaștem.

Sper ca liderii actuali din USR să facă un pas în spate. Eu voi lupta”, a scris Vlad Teohari pe Facebook.

Textul său, un veritabil manifest îndreptat împotriva grupului din jurul lui Dan Barna, ar putea fi începutul sfârșitului pentru liderul național al Uniunii Salvați România, așa cum scandalul din jurul invalidării candidaturii lui Vlad Teohari pare a fi picătura care a umplut paharul pentru membrii USR care nu sunt de acord cu stilul arbitrar de conducere al acestuia.

Ce consecințe ar avea dispariția lui Barna asupra organizației buzoiene

Principalul merit al actualei garnituri de la conducerea USR Buzău este acela de a fi copiat perfect stilul liderului național, Dan Barna. Cel puțin în ceea ce privește îndepărtarea tuturor celor care ar putea constitui o formulă de opoziție internă sau a celor care, prin rezultate, ar putea pune în pericol pozițiile lui Petrică Cîrstea și Gabriel Ionică. Ultima asemenea ispravă a fost eliminarea din partid a președintelui organizației municipale, Claudia Cristea, de fapt singura îndreptățită să emită eventuale pretenții pentru alegerile parlamentare, dat fiind că USR a obținut două posturi de consilier local la Buzău. Pe de altă parte, spun surse din partid, Cristea a căzut în propria capcană, dat fiind că ea a fost cea care a implementat la Buzău „meto­dele Barna”, școlindu-i eficient pe Petrică și pe Ionică.

Cu calitățile ­susmențio­nate, este greu de crezut că Petrică Cîrstea și Gabriel Ionică vor supraviețui politic dispariției lui Barna de la conducerea Uniunii Salvați România, condiții în care organizația buzoiană ar putea reveni pe un făgaș normal în ceea ce privește relațiile din interiorul partidului, cât și cu partenerii de alianță.

Un comentariu

  1. Cristea C. nu candida la Parlamentare! Cristea C. a fost eliminata pentru ca le incurca planurile de a fi Ionică si Laurențiu Belizan deputati.
    Irinel Cîrstea va face o organizatie mare , cu membrii PMP.Actualmente in USR Buzau sunt nu mai putin de 60 fosti PMP dar si PNL.
    Preponderenta membrilor PMP este foarte mare in USR Buzau.Urmeaza inca o infuzie de filiale PMP la USR in foarte multe UAT uri.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker