Actualitate

Scade numărul persoanelor izolate la domiciliu

Niciun caz nou de COVID-19 de la începutul săptămânii, în județul Buzău, astfel că numărul persoanelor confirmate pozitiv se menţine la 13. Joi, 512 persoane se află în carantină, iar 1361 persoane sunt izolate la domiciliu.

Autorităţile au continuat acţiunile de supraveghere a traficului sau a celor aflaţi în situaţia de mai sus. În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Buzău au fost angrenaţi în activităţi specifice 314 de polițiști, peste 100 de jandarmi, 151 de polițiști locali și 48 de militari din cadrul MApN.

În contextul măsurilor impuse de decretarea stării de urgență la nivel național, peste 100 de jandarmi buzoieni, sprijiniți de colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Ploiești, au acționat atât pentru securizarea centrelor de carantină, cât și pentru întărirea climatului de ordine și siguranță publică, prin participarea în sistem integrat la misiuni de patrulare și acțiuni cu efective mărite, precum și asigurarea cu operativitate a intervențiilor specifice. De asemenea, jandarmii buzoieni au continuat să își exercite atribuțiile stabilite prin Legea 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române. Astfel, sunt asigurate cu pază cu efective de jandarmi un număr de 18 obiective de pe raza județului, transporturile speciale, de valori, de materiale medicale, precum și transporturile cu persoane duse către centrele de carantină. În timpul misiunilor executate, au fost aplicate 16 sancțiuni, dintre care un avertisment scris și 15 amenzi, în valoare totală de 30.000 lei pentru încălcarea prevederilor stabilite în Ordonanțele Militare nr. 2/2020 și nr. 3/2020, respectiv 4 amenzi pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, stabilite prin Legea 61/1991, în valoare totală de 1.700 lei.

Totodată, structurile IPJ Buzău, împreună cu polițiștii locali, au continuat activitățile de control la persoanele aflate în izolare la domiciliu, ocazie cu care au fost verificate 1165 de persoane și nu au fost constatate abateri. Însă au fost aplicate 219 de sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor din OM nr. 2/2020 și din OM nr. 3/2020, în valoare totală de peste 473.000 de lei.

Ce recomandă autorităţile 

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20„, transmit autorităţile.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker