ActualitateCultură

Satul românesc revine la viață prin ochii elevilor de la „Arte”

Expoziție inedită coordonată de Valeriu Șușnea, la Vila Albatros

În atmosfera specială a evenimentelor dedicate „Nopții Muzeelor”, arta și tradiția românească își găsesc locul într-un spațiu aparte al memoriei și sensibilității colective.

Este vorba despre evenimentul de la Vila Albatros intitulat „Tradiții și obiceiuri”, creat de elevii Liceului de Arte „Margareta Sterian”, coordonați de prof. dr. Valeriu Șușnea, președintele Uniunii Artiștilor Plastici – filiala Buzău. Ei propun propun publicului o incursiune vizuală în universul satului românesc, printr-o expoziție care aduce în prim-plan frumusețea lumii rurale, simbolurile sale și legătura profundă dintre oameni și tradiție.

Expoziția va fi deschisă începând cu ora 18.30, la subsolul Vilei Albatros, și va putea fi vizitată până la ora 23.00. Lucrările realizate de tinerii artiști surprind teme inspirate din viața satului, de la peisaje și portrete până la motive tradiționale reinterpretate prin sensibilitatea noii generații.

„Cu ocazia acestei „Nopți”, elevii Liceului de Arte <Margareta Sterian> prezintă o expoziție dedicată satului românesc”, se arată în prezentarea evenimentului, care pune accent pe dialogul dintre patrimoniu și expresia artistică contemporană.

Organizatorii îi invită pe iubitorii de artă și cultură să descopere expoziția într-un cadru intim și cultural aparte, unde fiecare lucrare spune o poveste despre identitate, rădăcini și continuitate.

Articole similare