Actualitate

Șapte noi cazuri de Covid 19. Patru dintre ele sunt cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență Buzău

Șapte noi cazuri de  infectare cu coronavirus, patru noi, și altele care au legătură cu infectările anterioare, au fost confirmate la Spitalul Județean Buzău. Conform datelor Direcției de Sănătate Publică transmise joi, 28 mai, Instituției Prefectului, în județul Buzău au mai fost confirmate Cazurile 182-188. Este vorba despre patru cadre medicale, două infirmiere și două asistente, din Secția de Medicină Internă a Spitalului Județean de Urgență Buzău și trei pacienți. La aceștia se adaugă un sugar în vârstă de o lună, internat cu simptomatologie în Secția Pediatrie a SJU Buzău (izolat), care a fost transferat la Spitalul ”Victor Babeș” din București. În ceea ce privește pacienții infectați, este vorba despre o femeie în vârstă de 67 de ani, pacient cu dializă. Ea a fost depistată „în urma testării conform metodologiei. A fost internat la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, izolat, de unde, de trei ori pe săptămână, va fi transportat la Centrul de Dializă pentru efectuarea ședințelor”, transmite DSP Buzău.

Un alt pacient cu Covid 19 este o femeie  de 39 de ani însărcinată în luna a opta, care se află internată la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat și care este contact direct cu cazul 160  (pacient sex masculin, 53 ani, personal medical la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat).

Biroul de Presă al Spitalului Județean de Urgență Buzău confirmă faptul că cele patru cadre medicale au fost trimise la Spitalul Victor Babeș din Capitală.

Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker