Administrație

Șantierele din Râmnicu Sărat ar putea fi încheiate până la sfârșitul anului

Nu doar Buzăul se află în plin șantier, ci și municipiul Râmnicu Sărat. Autoritățile locale asfaltează străzile din mai multe cartiere, iar planul este ca, până la sfârșitul anului, 70 de străzi să fie complet modernizate și aduse la standardele unui oraș. Primarul Sorin Cîrjan spune că, fără accesarea fondurilor europene, Primăria Râmnicu Sărat nu ar fi reușit nicicum să finanțeze din bugetul propriu lucrări de o asemenea amploare. Edilul recunoaște că situație creată de pandemia de Covid-19 a întârziat demararea lucrărilor, însă este încrezător că muncitorii vor reuși să recupereze din decalaj, iar cartiere întregi vor beneficia de modernizările în curs.

„Până la sfârșitul anului vom finaliza peste 70 de străzi. Râmnicu Sărat era într-un mare deficit în ceea ce privește infrastructura. Aveam șase cartiere total neasfaltate. Practic, șantierele noastre vizează în mod special această categorie defavorizată a persoanelor care locuiesc la marginea orașului, dar, din fericire, există finanțări europene. Să nu vă imaginați că avem niște saci de bani pe care îi primim și ne gândim ce facem cu ei, proiectele care astăzi sunt în faza de implementare și vor fi finalizate curând, au avut perioada de fundamentare anii 2017-2018, depunerea în 2019 și, din pricina pandemiei și a nenumăratelor crize care s-au suprapus, suntem într-o oarecare întârziere, dar peste tot în țară se întâmplă lucrul acesta. Din fericire, constructorii au finalizat și sunt pe punctul să finalizeze aceste proiecte”, a declarat primarul din Râmnicu Sărat.

Infrastructura deficitară a municipiului este binecunoscută, fiind celebră și pe rețelele de socializare, unde oamenii s-au plâns de starea foarte proastă a străzilor din mai multe cartiere, unele nefiind asfaltate vreodată, ceea ce face ca în cazul unor ploi însemnate zonele să se transforme în adevărate bălți. Autoritățile râmnicene au declarat, în mai multe rânduri, că oamenii din cartierele mărginașe nu au fost uitați, dar că lucrările vor fi făcute etapizat, până când întreg municipiul va avea străzi asfaltate.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker