Actualitate

Sancțiuni drastice pentru marile lanțuri de magazine

Marii retaileri din țară, care au numeroase magazine răspândite prin toate județele, s-au trezit cu inspectorii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în controale, iar neregulile descoperite de aceștia au rezultat în amenzi usturătoare.

„Am continuat acțiunile de control în liniștea demnă de drama pe care Ucraina o trăiește. Și noi alături de ea. Am tăcut din respect, dar am continuat acțiunile din același respect: pentru cetățenii noștri, consumatori europeni! Avem deja rezultate pozitive! Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), structura asociativă a marilor retaileri, a hotărât să înceapă o evaluare a pieței și să demareze, împreună cu ANPC, un nou tip de abordare! Până atunci, noi suntem aici să protejăm consumatorii, chiar dacă asta poate părea o atitudine prea dură pentru cei obișnuiți cu autorități mai puțin ferme”, transmite Horia Constantinescu, președintele ANPC.

În perioada 23 februarie-4 martie, lanțurile de magazine vizate de controalele ANPC au fost Mega Image, Carrefour, Lidl, Penny, Profi, Kaufland, Auchan, Selgros și Cora, majoritatea dintre acestea găsindu-se și la Buzău. În total, au fost aplicate 384 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,9 milioane lei și 123 avertismente.

Pe lângă amenzi, au fost dispuse și măsuri complementare, precum oprirea  definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor alimentare cu deficiențe, respectiv produse în valoare de aproximativ 150.000 lei și oprirea temporară a activității și prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 68 de unități. Alte trei propuneri au vizat închiderea temporară a unității, pe o durată de cel mult 6 luni, iar 30 de propuneri au avut în vedere încetarea practicii incorecte.

Printre cele mai frecvente nereguli constatate, au fost comercializarea unor produse în afara datei durabilității minimale (30 de unități), comercializarea unor produse congelate neconforme (produse cu culoarea modificată și cu acumulări de gheață în ambalaj), comercializarea unor fructe și legume cu modificări organoleptice evidente și urme de mucegai, (78 de magazine), comercializarea a diverse produse alimentare fără informații privind data și ora deschiderii ambalajului și lipsa afișării alergenilor pe etichetele unor produse alimentare.

Lista completă a neregulilor descoperite poate fi consultată AICI.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker