S-a încheiat campania electorală pentru alegerile parlamentare

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat sâmbătă, la ora 7.00. Tot sâmbătă începe votarea în străinătate, la ora locală 7.00, şi se desfăşoară până la ora 21.00, continuând şi duminică, cu același program. Există posibilitatea prelungirii programului în ambele zile pentru persoanele care la ora 21.00 sunt la coadă pentru a vota. În ţară vor fi 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950. Cei aproape 365.000 buzoieni înscriși pe listele electorale permanente sunt așteptați, duminică, să își exprime opțiunile în cele 426 secții de votare organizate în județ.
„Având în vedere că mâine, 30 noiembrie 2024, ora 07.00, se încheie campania electorală pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte competitorilor electorali că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală”, a precizat instituţia, într-un comunicat de presă transmis vineri.
În ţară, votarea începe duminică, la ora 07:00, şi se încheie la ora 21:00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23.59 pentru cetăţenii care, la ora 21.00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot.
Votarea în străinătate a început sâmbătă, la ora 7.00 (ora locală), şi se va încheia la ora 21.00 (ora locală), în timp ce duminică, secţiile de votare din străinătate sunt deschise în intervalul orar 7.00-21.00 (ora locală). Pentru fiecare dintre cele două zile de votare din străinătate există posibilitatea prelungirii programului secţiei până la ora 23.59 pentru cetăţenii care, la ora 21.00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot.
Datele privind prezenţa la vot vor putea fi vizualizate în timp real AICI, odată cu deschiderea primelor secţii de votare din străinătate, prin afişarea pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente pentru fiecare secţie de votare, a numărului de alegători care s-au prezentat la vot pe categorii de vârstă, mediu şi gen. Rezultatele înscrise în procesele-verbale întocmite de către birourile electorale ale secţiilor de votare vor putea fi consultate pe aceeaşi pagină, imediat după încheierea şi transmiterea digitală a acestora.



